Lavinia Stan: „Cum facem ca tehnologia să nu ne fure mintea copiilor?”. Conferinţă despre educație în Baia Mare, organizată de ISJ Maramureş

3 minute de citit
- Publicitate -

Miercuri, 18 februarie 2026, Sala „Augustin Buzura” a Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare a devenit spațiul unui dialog despre sensul și direcția educației contemporane. Conferința „Educația azi – între datorie și formare”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, s-a bucurat de prezenţa unui număr semnificativ de profesori, elevi și părinți interesați de viitorul școlii și al tinerilor.

Invitata specială, Lavinia Stan, cunoscută publicului prin volumul „Organizatorii de vieți”, a susținut o intervenție directă și aplicată, abordând teme actuale precum creșterea copiilor, influența rețelelor sociale, fenomenul bullying-ului și impactul tehnologiei asupra generațiilor tinere.

Unul dintre punctele centrale ale discuției a fost accesul copiilor la rețelele sociale, subiect față de care Lavinia Stan și-a exprimat acordul ferm în privința limitării sau interzicerii la vârste fragede. În opinia sa, responsabilitatea principală revine părinților, nu școlii.

Referindu-se la tehnologie, Lavinia Stan a subliniat provocarea majoră a epocii digitale: „Să știți că e cea mai mare provocare a vremurilor moderne. Cum facem ca tehnologia să nu ne fure mintea, să nu ne domine copiii și să fie ea un instrument, nu o adicție? Asta este lupta părintelui. N-o să facă școala nimic în sensul ăsta pentru că n-are cum”.

Discuția a atins și fenomenul tot mai vizibil al plecării tinerilor la studii în străinătate. Potrivit datelor menționate în cadrul conferinței, între 14.000 și 20.000 de copii aleg anual să își continue studiile peste hotare. „Cum o să-i ținem? Trebuie să creștem calitatea învățământului superior”, a punctat Lavinia Stan.

În cadrul evenimentului a luat cuvântul și inspectorul școlar general, Mihai Pop, care a evidențiat importanța unor astfel de dezbateri pentru consolidarea parteneriatului dintre școală, familie și comunitate. Discuția a fost moderată de Dan Carpov, care a facilitat un dialog dinamic între invitați și public, transformând conferința într-un spațiu autentic de reflecție și schimb de idei.

Conferința s-a remarcat prin caracterul interactiv și prin întrebările venite din partea publicului, transformând evenimentul într-un dialog autentic despre responsabilitate, valori și direcția în care se îndreaptă educația.

Despre toate aceste teme, și multe altele, vă invităm să urmăriți materialul video de mai jos.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut