Lansare de cărți la București, proiect în care a fost implicată și Loredana Mihaly alături de alte personalități rome

1 minute de citit
- Publicitate -

O nouă lansare de cărți a avut loc ieri, 19 octombrie, în capitală, unde au fost sărbătorite cele 4 cărți Bare Rroma (Eroi Romi) în ediție bilingvă, română-romani, proiect în cadrul căruia a fost implicată și Loredana Mihaly, inspector pentru romi în cadrul Direcței de Asistență Socială, Municipiului Baia Mare.

Cele patru cărți au fost realizate cu scopul de a prezenta viețile impresionante unor personalități de etnie romă din România, acestea fiind Loredana Mihaly, Nicoleta Bitu, Sorin Sandu și Connect-R.

Pentru realizarea și scrierea acestor cărți au fost implicați tineri din toată țara.

Cartea care prezintă viața băimărencei Loredana Mihaly se numește „Lada de cărți”, iar la aceasta au lucrat tinerii romi Florin Varga, Andra Dima și Barbosu Bianca. Cărțile au ajuns în format fizic și vor fi distribuite de către asociația Young Roma Maramures, președinte Vlad Bardai.

Proiectul „Bare rroma” – „Eroii romi” a fost realizat de Asociația Cu alte cuvinte, finanțată de Administrația Fondului Național Cultural AFNC. Patru povești care îi pot inspira atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Și romii au eroii lor. Și nu sunt puțini.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut