BZN este pentru necunoscători, un fel de RFN băimărean. Dacă RFN se traduce ”Restaurantul fără nume”, BZN (abreviere pentru Band zonder Naam) este „trupa fără nume”, cu origini olandeze.
Știu sigur că trupa pop rock a apărut puțin mai devreme decât celebra noastră crâșmă, dar notorietatea este clar de partea muzicii. Interesantă analogie, oricum.
Trupa a lansat zeci de piese de succes și a vândut milioane de discuri pe întreg mapamondul, dintre care amintim „Blue Eyes”, „Dance, Dance”, „Twilight”, „Put on your Make-Up”, „Just an Illusion”, „If I say the Words”, „The Summertime”, „Waltzing Maria” și „Amore” sau „La Primavere”.
Mie, sincer, îmi place tare mult varianta asta de Besame mucho. Pare oarecum pe vremea de afară. Caldă, pasională, bună de răcorit. E de ascultat cu volumul tare, așa cum o făceam noi în vremuri imemoriale, atunci când accesul la muzică bună era extrem de greu.
Vă vine să credeți că era o perioadă în care nu exista internet, youtube, spotify, etc? Când muzica se împrumuta pe casete și în cel mai bun caz pe benzi magnetice? De viniluri nu vă mai spun nimic pentru că, poate, m-ați întreba ce sunt alea. V-am spus că m-am născut în perioada în care știam să mă bucur de orice? Si când chiar se făcea muzică? Ghinion….
Dan Cristian COARDĂ