Am trecut de festivismul firesc al Zilei Naționale, însă momentele în care Imnul României a fost huiduit în unele locuri din țară lasă un gust amar. Un asemenea gest nu ar trebui să existe, mai ales când ne gândim că în decembrie 1989 oameni au murit pentru libertatea și democrația de care ne bucurăm astăzi, chiar dacă uneori le înțelegem greșit. Printre primele melodii care îmi revin mereu în minte din acea perioadă tulbure se numără cea a lui Valeriu Sterian, difuzată atunci la radio, principala noastră sursă de informare, și ascultată de oameni cu volumul dat la maximum, cu mândrie și recunoștință
Valeriu Sterian rămâne una dintre vocile cele mai puternice și mai sincere ale muzicii românești, un artist care a reușit să transforme experiențele dramatice ale societății în versuri profunde și în mesaje încărcate de emoție. Piesa „Nopți”, cunoscută de public sub titlul devenit simbolic „Vino, Doamne”, se înscrie printre aceste creații ce depășesc statutul de simplu cântec și se transformă în mărturii ale unei epoci marcate de suferință, sacrificiu și speranță. Muzica lui Sterian, deși ancorată într-un context istoric specific României, reușește să atingă sensibilități universale. În această interpretare, vocea sa profundă, însoțită de armoniile instrumentale ale prietenilor săi, a dat naștere unei atmosfere în care tristețea, dorința de dreptate și chemarea către compasiune se îmbină într-un mod unic.
„Vino, Doamne” s-a înrădăcinat în memoria colectivă ca un imn dedicat celor care au murit în timpul Revoluției din decembrie 1989. Prin versurile sale, cântecul devine un apel disperat, o rugăciune și totodată un strigăt de revoltă împotriva nedreptăților și a violenței ce au marcat acele zile. Este vocea unei generații care a trăit frica, speranța și apoi durerea pierderii celor care au plătit cu viața pentru libertate. Sterian nu își propune doar să comemoreze, ci și să trezească conștiințe, să amintească mereu că sacrificiile eroilor din 1989 nu trebuie uitate.
Prin această piesă, artistul construiește un pod între trecut și prezent, reamintindu-ne că libertatea nu este un dat, ci rezultatul unor lupte reale, al unor vieți puse în joc. „Vino, Doamne” devine astfel un reper moral, o formă de protest, dar și o invitație la reflecție și responsabilitate. Pentru mulți români, melodia rămâne una dintre cele mai emoționante reprezentări ale Revoluției, poate chiar mai puternică decât discursurile sau manualele de istorie, tocmai pentru că atinge direct sufletul. De fiecare dată când cântecul răsună, fiecare notă și fiecare vers ne readuc în față chipurile anonime ale tinerilor care au ieșit în stradă în acele nopți de decembrie, sperând într-o lume mai dreaptă. Este un omagiu muzical, dar și o formă de păstrare a memoriei.
În final, „Vino, Doamne” nu este doar un cântec emblematic al lui Valeriu Sterian, ci și un monument sonor dedicat eroilor Revoluției din 1989. Prin această piesă, Sterian își îndeplinește rolul de artist-martor, transformând suferința unei națiuni într-o creație care va dăinui, chemând la neuitare și la reflecție generație după generație.
Să nu uităm niciodată că libertatea de astăzi a fost plătită cu vieți, iar generațiile tinere și cei care ne conduc au datoria morală de a păstra vie această memorie și de a nu repeta greșelile trecutului.
Dan Cristian COARDĂ
