Există melodii care nu aparțin doar unei epoci, ci devin parte din memoria colectivă a unei națiuni. În România de dinainte de 1989, când lumea era mai mică, dar visurile oamenilor parcă mai mari, muzica italiană a fost una dintre cele mai ascultate și iubite la radio. Într-o vreme în care posturile de radio și televiziune difuzau cu zgârcenie muzică străină, Toto Cutugno, Al Bano și Romina Power, Ricchi e Poveri, Adriano Celentano sau Zucchero au reușit să aducă o rază de libertate și de culoare mediteraneană în sufletele românilor. Printre acele melodii care au trecut proba timpului se află și „L’Italiano”, lansată în 1983 de Toto Cutugno, o veritabilă declarație de identitate națională, dar și un imn al unui mod de viață.
„L’Italiano” nu este doar o piesă muzicală. Este o fotografie sonoră a Italiei anilor ’80, cu farmecul ei boem, cu gesturile și expresiile specifice, cu mândria și autoironia tipic italiene. Toto Cutugno cântă despre „un italian vero”, un italian adevărat, care își bea cafeaua, își iubește familia, își face cruce când se trezește dimineața și își ascultă radioul în mașină. În spatele refrenului cald și melodic se află o nostalgie autentică, dorul de rădăcini, într-o lume care începea să se schimbe.
Pentru românii anilor ’80, acest cântec era mai mult decât o piesă din topurile internaționale. Era o fereastră către Vest, către o cultură apropiată și totuși inaccesibilă. Ascultându-l pe Toto Cutugno la radio, mulți se regăseau într-un fel de fraternitate mediteraneană, un amestec de visare, melancolie și speranță.
Măi dragilor, înainte de 1989, România era conectată la lumea occidentală în principal prin muzică. În timp ce rock-ul britanic sau pop-ul american erau difuzate cu măsură, melodiile italiene treceau mai ușor de filtrul cenzurii pentru că aveau un mesaj pozitiv, romantic, fără subtexte politice, și o sonoritate familiară, latină, caldă. Astfel, posturile de radio difuzau frecvent Festivalul de la Sanremo, iar artiștii italieni deveneau vedete și în România. Fiecare familie avea o casetă cu „Toto Cutugno”, „Ricchi e Poveri” sau „Al Bano și Romina Power”. Muzica italiană aducea o bucurie curată, un optimism care se potrivea cu spiritul latin al românilor.
„L’Italiano” a devenit, în timp, un simbol al acelei perioade. Refrenul său„Lasciatemi cantare / con la chitarra in mano”, a rămas în memoria colectivă nu doar pentru melodia ușor de recunoscut, ci pentru libertatea pe care o sugera. Libertatea de a cânta, de a trăi simplu, de a fi tu însuți.
Au trecut peste patru decenii de la lansare, dar „L’Italiano” se aude și astăzi la radio, la petreceri sau în emisiuni nostalgice. A fost reinterpretat de zeci de artiști, tradus în mai multe limbi și cântat pe toate continentele. Pentru mulți, este un cântec despre mândrie națională. Pentru alții, o melodie a copilăriei. Pentru români, un sunet al libertății dintr-un timp în care libertatea părea departe. Toto Cutugno, care ne-a părăsit în 2023, rămâne un artist care a legat, fără să știe, Italia și România prin emoție. Iar „L’Italiano” continuă să ne aducă aminte că muzica bună nu are granițe și nu îmbătrânește niciodată.
Dan Cristian COARDĂ
sursa foto: Facebook/Toto Cutugno
Rubrică recomandată de Dr Brown’s România
