Nu puteam continua rubrica fără piesa mea de suflet. Îmi amintesc cu drag că, atunci când grila permitea, la Radio Cinemar dădeam piesa asta…On the Turning Away.
Profesorul Nelu Botiș, coleg cu mine atunci, zâmbea de fiecare dată. Îi plăcea și lui. Pe vremea aceea, în unele seri, stăteam pe holurile radioului și făceam audiții muzicale. Cu Cătă Vischi, Vasile Cosar, Adi Hădean, Remus Breha, Petrică Bumbar, Ciprian Bălâoiu, George Pletea, DJ Dany… fiecare cu păsăricile lui. Am avut noroc de colegi fantastici de la care am avut ce învăța. De la fiecare am luat câte ceva. Le mulțumesc.
„On the Turning Away” este o melodie de pe albumul lui Pink Floyd lansat în 1987, A Momentary Lapse of Reason, fiind o melodie politică, de protest, lansată de Pink Floyd după plecarea lui Roger Waters.
Cash Box, referindu-se la plecarea lui Waters și la preluarea lui Gilmour a atribuțiilor de compozitor, a declarat că „rezultatele sunt uimitoare” și că melodia „este plină de sunete apocaliptice și fundații rock aspre la care fanii Floyd tânjesc”.
Dan Cristian COARDĂ