Mărturisesc cu sufletul deschis că nu am fost niciodată un „fan” Michael Jackson, habar nu am de ce. Pentru că omul a fost un geniu. Un artist complet, deschizător de drumuri și sursă de inspirație pentru milioane de oameni. Deși întotdeauna i-am recunoscut valoarea, trebuie să mărturisesc, cu mâna pe suflet, că mie mi-a plăcut Prince (Purple Rain mi se pare g e n i a l ă).
Știu, puteți spune orice, recunosc, gusturile mele sunt discutabile 🙂
Acum însă, când lumea noastră s-a întors cu fundul în sus, când sunt războaie atât de aproape de noi și când natura își face de cap așa cum merităm noi, oamenii, parcă piesa asta e cumva mai actuală decât oricând.
Parcă rasa umană e mai rea decât oricând, aproape nimeni nu se mai bucură de nimic, când viața noastră e măsurată în bani și nu în momente, când zâmbim rar și amar, parcă bunul Dumnezeu ne arată și cealaltă față.
Habar nu am ce urmează dar semnele nu sunt cele mai bune. Posibil să merităm și secetă, inundații, războaie. Prea nu ne mai încăpem în piele.
Să revenim la muzică. Ascultați piesa asta, în liniște. Cu mintea la versuri. Poate învățăm să ne bucurăm. De lucrurile cele mărunte. De un răsărit de soare. De ploaie și de omul drag. Pentru că Ramona, soția mea e ”fan” mare Michael Jackson, dau volumul mai tare, zâmbesc și mă uit în ochii ei.
PS: Sigur are gusturi bune 🙂
Dan Cristian COARDĂ
