În „Lada cu Zestre” a muzicii mondiale, sunt piese care nu se învechesc, ci devin tot mai vii, asemenea vinului bun ascuns în pivniță. Una dintre ele este, fără îndoială, „November Rain”, capodopera trupei Guns N’ Roses, o baladă care a redefinit limitele rockului și a devenit o rugăciune a sufletelor ce știu ce înseamnă dorul. „When I look into your eyes, I can see a love restrained…”, prima frază a piesei e o confesiune. Nu e o declarație de dragoste, ci un oftat. November Rain nu e despre iubire, ci despre lupta de a o păstra atunci când totul se destramă. E un cântec despre fragilitatea umană, despre răbdarea de a sta în ploaie până când norii se limpezesc, metaforă a durerii și a speranței care coexistă.
În timp ce chitara lui Slash devine o voce în sine, iar pianul lui Axl Rose plânge ca o inimă în noapte, ascultătorul e purtat printr-o poveste universală. Iubirea nu se termină când pleci, ci când încetezi să mai crezi în ea.
Pentru cultura noastră, ploaia are mereu o valoare simbolică. Spală, renaște, aduce belșug. În November Rain, ea e aceeași forță a naturii care nu distruge, ci vindecă.
Așa cum femeile din Maramureș puneau hainele ude la uscat după furtună, știind că soarele va reveni, și Axl Rose pare să spună: „Nothing lasts forever, even cold November rain.” , chiar și durerea are un capăt, chiar și iubirea pierdută are un sens. Videoclipul, lansat în 1992, e o poveste cinematografică de opt minute, o mini-tragedie în trei acte: iubirea, pierderea, neputința. E o nuntă care se transformă în înmormântare, o viață care se stinge în mijlocul bucuriei. Dar ceea ce rămâne nu e moartea, ci emoția autentică, acel amestec de lacrimă și lumină pe care îl găsim și în baladele vechi din Lăpuș sau Țara Chioarului. Aceasta este adevărata zestre pe care o lasă piesa, nu un refren, ci o lecție.
Ne învață că dragostea cere timp, că durerea e parte din creștere și că, oricât de lung ar fi noiembrie, soarele nu uită niciodată drumul spre inimă.
Au trecut mai bine de treizeci de ani de când „November Rain” răsună prin radiouri, concerte și suflete. Și totuși, de fiecare dată când o ascultăm, simțim aceeași furnicătură, aceeași ploaie care curge din cer și din noi. Poate pentru că, în fond, fiecare avem propriul nostru noiembrie, o pierdere, o amintire, un dor.
Iar dacă în lada noastră cu zestre culturală adunăm doine, balade și povești despre oameni care trăiesc dincolo de timp, atunci „November Rain” își găsește locul firesc acolo. Intre cântecele care nu mor niciodată, doar se transformă în ecou.
Dan Cristian COARDĂ
