Există cântece care nu se ascultă doar cu urechile, ci și cu inima. Cântece care par să atingă ceva adânc în noi, un loc tăcut unde timpul nu mai curge la fel. Pentru mine, unul dintre aceste cântece este Only Time, Enya. De fiecare dată când îl aud, am impresia că lumea se oprește pentru o clipă. Zgomotul dispare, grijile se topesc, iar vocea ei, blândă și clară, pare să vină dintr-un alt timp, sau poate dintr-un vis. Este un cântec despre răbdare, despre a lăsa viața să-și urmeze cursul, despre încrederea că totul are un rost, chiar dacă nu îl înțelegem acum.
Versurile spun simplu: „Who can say where the road goes?” , cine poate ști încotro duce drumul? Doar timpul. E o întrebare și un răspuns în același timp. Iar în această simplitate stă frumusețea piesei. Nu încearcă să dea soluții, ci doar să ne amintească să avem încredere.
„Only Time” a apărut ca prim single de pe albumul A Day Without Rain (2000). Din punct de vedere tehnic, Enya compune melodia și realizează toate vocile și instrumentele, cu sprijinul producătorului Nicky Ryan și a textelor semnate de Roma Ryan. Inițial, cântecul a avut un succes moderat, dar a fost repertoriul care avea să capete o semnificație mult mai puternică în momentul în care lumea avea nevoie de simboluri. Un moment definitoriu în istoria piesei a venit după tragedia de la 11 septembrie 2001. „Only Time” a fost intens folosită în mass-media pentru acompanierea imaginilor evenimentului, devenind un imn neoficial al durerii și al speranței colective. În urma acestui context, Enya a decis să direcționeze încasările generate de versiunea remixată a piesei către Uniform Firefighters Association’s Widows’ and Children’s Fund, pentru a sprijini familiile pompierilor implicați în operațiunile de salvare.
Când ascult Only Time, mă gândesc la oamenii care au trecut prin durere, la cei care au pierdut, dar au găsit în timp puterea de a zâmbi din nou. Melodia e ca o adiere de vânt peste munții din Maramureș, ca un apus peste dealurile tăcute. Nu are nevoie de cuvinte mari, doar de liniște și de inimă deschisă. E o rugăciune fără biserică, o mângâiere fără atingere. Poate că de aceea Enya e atât de iubită. Ppentru că reușește să ne facă să simțim ceea ce uităm uneori. Că timpul nu e dușmanul nostru. Că el vindecă, limpezește, aduce înapoi lumina. Iar atunci când cântecul se termină, rămâne în aer o pace blândă. Parcă lumea e un pic mai ușoară. Parcă și noi suntem.
PS: Ascultați vă rog piesa la căști. pe cuvânt că sună incredibil 🙂
Dan Cristian COARDĂ
sursa foto: Facebook/Enya