La Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc concertul caritabil “Împreună pentru Natalya”

3 minute de citit
- Publicitate -

Marți, 30 aprilie, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc concertul caritabil
“Împreună pentru Natalya”, susținut de Orchestra Simfonus și soliștii Alexia Florescu, Carina Crișan și Patrick Mureșan din cadrul Colegiului de Arte Baia Mare – coordonator Călin Ionce, dirijor Alex Rusu, prezentator actrița Miskolczi Larisa.

Scopul concertului îl reprezintă strângerea de fonduri pentru susținerea Natalyei Bîrsan, o fetiță
e doar 7 anișori din comuna Supur, județul Satu Mare diagnosticată în urmă cu 2 ani cu neuroblastom stadiul 4 cu metastaze și măduva afectată în proporție de 70%.

După 9 luni în care a făcut tratamente în Cluj și București, pentru că șansele de vindecare în România erau foarte mici, părinții au decis să plece în Italia la spitalul Bambino Gesu. Natalya a trecut până în prezent prin multiple cure de chimioterapie, imunoterapie și două transplanturi de celule stem, urmând să se realizeze și operația de extirpare a tumorii.

Deși tratamentele și intervenția chirurgicală se ridică la costuri pe care familia nu și le poate permite, aceasta continuă să lupte, să spere și să creadă că lumina va învinge întunericul și suferința va face loc bucuriei.“Natalya ne-a adus pe toți împreună.

Cineva mi-a spus că Dumnezeu a ales-o să fie unul din copiii speciali ai lumii. Și ce dreptate avea…Natalya e specială pentru că a trezit în noi toți bunătatea, speranța și credința. Ne-a învățat să îl redescoperim pe Dumnezeu și să ne rugăm cu convingerea că suntem auziți, ne-a unit în necaz, dar și în bucurie. Ne-a învățat să ne bucurăm de viața noastră așa cum e, de tot ce avem și de ce suntem, de familie, de prieteni, de comunitate.

Drumul e lung, e anevoios, cancerul e o luptă crâncenă pentru viață. Vor fi zile bune și zile mai puțin bune, însă pe toate le vom trece împreună și, cu ajutorul lui Dumnezeu, cândva totul va fi bine” – sunt cuvintele pline de speranță ale mamei.
Haideți să fim alături de Natalya și familia ei, să le oferim sprijinul financiar de care depinde continuarea tratamentului. În aceste momente grele, fiecare rugăciune devine o sursă de speranță pentru acest copil care a învățat mult prea devreme ce înseamnă suferința și durerea, iar ajutorul financiar devine crucial pentru șansele de a învinge boala.

Evenimentul va avea loc în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare, iar informații suplimentare se pot obține la nr. de tel. 0749 154 886.
Donațiile se pot face în urnele din foaierul teatrului sau în conturile:

Transilvania
Euro RO19BTRLEURCRT0488177202
Lei RO69BTRLRONCRT0488177202
(SWIFT: BTRLRO22)
Mama BT PAY 0747506264
Tata BT PAY 0771615319
Raiffeisen RO04RZBR0000060017267388
https://www.paypal.me/Naty88900
Revolut RO84BREL0005527835320100
Id:biancavfb7
Titular conturi: Bîrsan Bianca Maria (mama Natalyei)

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut