La Sighetu Marmației va avea loc prima ediție a Festivalului – Concurs Național „Cântecul Neamului”

2 minute de citit
default
- Publicitate -

Centrul Cultural Sighetu Marmației organizează în data de 29 mai, la Sighetu Marmației, prima ediție a Festivalului – Concurs Național „Cântecul Neamului”. În cadrul acestui festival vor exista două secțiuni: Cântecul de cătănie și Cântecul patriotic.

”Festivalul Concurs Național „Cântecul Neamului” este deschis tuturor interpreților vocali al folclorului muzical din întreaga țară, cu vârsta peste 16 ani.

Pentru înscriere candidații vor trebui să trimită o înregistrare video, în care să interpreteze fără acompaniament un cântec din cele două cu care vor concura: o doină (un cântec doinit, o baladă) și cântecul ritmat, care va fi interpretat în concurs cu acompaniament orchestral, cel puțin un cântec trebuind să fie de cătănie sau patriotic.

Înregistrarea va fi însoțită de fișa de înscriere a concurentului și partitura pentru cântecul cu acompaniament. Candidații admiși în urma preselecției vor evolua pe scena festivalului, joi 29 mai 2025, de la ora 14:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet, în fața unui juriu format din specialiști în domeniu.

De la ora 18, va avea loc Gala Laureaților și festivitatea de premiere, în sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet, invitați în recital interpreți cu renume”, arată Centrul Cultural Sighetu Marmației.

Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Mara, dirijor prof. Mihai Chiș.

Concursul se va organiza în două etape:

etapa de înscriere
7 – 23 mai 2025;

etapa finală
29 mai 2025.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut