Sărbătorim azi, la împlinirea a 75 de ani, pe cel mai important sculptor în lemn din Maramureșul Voievodal – Ion Bledea, indiscutabil de valoare națională și internațională, dovadă sunt premiile cucerite pe țară și în confruntările internaționale, numeroasele expoziții și bogăția inestimabilă de creații.
Acasă la Ion Bledea, unde şi-a mutat atelierul, lemnul îşi etalează deplin potenţialul. Artistul nu face caz de darul lui, ci se comportă firesc, harnic şi cu voioşie. Din ce a primit, dă şi el mai departe, cu bucurie. Aşa se face că, oricum ai privi, ba către figurativ, ba către abstract, ba descifrând simboluri, ba admirând parabole, semnele în lemn pe care Ion Bledea le lasă în urmă sunt mărci ale unui talent răsărit din generozitate.
La vederea sculpturilor lui, înghesuite una într-alta, din motive de spaţiu disponibil, sau etalate în noul atelier și la mansarda casei unde locuieşte, sentimentul este de bogăţie şi aventură.
Această mulțime de sculpturi, în care încap şi esenţializarea de mare plasticitate, şi tumultul mulţimii, prins într-un spaţiu de mărimea unui butuc, însă dilatat imaginar, îşi revarsă energiile cu o forţă învăluitoare, scoţându-te din reprezentarea etnografică a locului şi timpului, purtându-te pe deasupra reducţiei la convenţional şi conturând un topos unde încap şi siluete recognoscibile şi himere şi repertorizări ale metaforei conturate din daltă.
Ion Bledea nu sculptează în unghiuri şi colţuri în care, anturată de un fundal inaccesibil, lucrarea să se ofere contemplării doar frontal ori dintr-o parte. Privirea căreia i se dedică este circulară, piesele se pretează la o întâmpinare dinamică, rotindu-te în jurul lor sau aşezându-le pe socluri rotate într-o dinamică lentă şi constantă, le descoperi, fie şi imaginar, dinamica secretă.
Privite astfel, sculpturile rezultate din barda, dalta şi ciocanul preluate de la lemnarii Maramureşului, pentru a le da un alt soi de întrebuinţare, dincolo de registrele diverse ale abordării realului şi peste aventura transfigurării lor în opţiuni particulare, conturează o lume puternic amprentată de un etos personal, traversat de diverse filoane.
Se poate întâmpla ca, peste fiecare în parte şi dincolo de toate împreună, să desluşeşti ceea ce este, cumva, mai important, fiindcă exprimă un mod de a concepe arta unitar şi specific mişcării interioare pe care Ion Bledea o exteriorizează. Întâi, ritmul şi dansul ascuţişului care despică drumuri în fibra vegetală, apoi jocul ca expresie a unei vitalităţi creative inconfundabile, punerea în lucru a principiului ordinii şi al acţiunii, bucuria formativului care scoate figura care aşteaptă sub nervurile trunchiului.
Așa cum spunea prof. univ. Dr. Ovidiu Pecican, „la Ion Bledea descoperim un sens al dialogului dintre unelte şi trunchi; altul decât în cazul dialogului tăietorului de copaci cu pădurea, pe urma căruia vor răsări construcţiile Nordului, unde piatra e mai puţin prezentă şi mai distantă decât concentricul tăieturii orizontale în lemn; şi altul decât cel al flăcării din vatră, unde focul întreţine viaţa omului, dându-i căldură şi hrană gătită, dar de unde se şi înalţă la cer, ca o jertfă. Practic, sculpturile lui Ion Bledea sunt prinosuri destinate zeilor care i-au descoperit omului lumea. În trecerea lor spre dincolo şi dăinuire imaterială, ele bucură ochii muritorilor care suntem şi înalţă sufletele dincolo de un alt prag”.
Sculptorul Ion Bledea s-a născut la 4 aprilie 1949 în comuna Bârsana, judeţul Maramureş. A terminat clasele primare la Bârsana(1964) , liceul la Sighetu Marmaţiei (1974) și Şcoala de arte şi Meserii ,Sibiu (1967). Din anul 1980 este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Maramureş iar din 1990, devine membru al Ligii Culturale Franco-Române.
Prima expoziţie a deschis-o în anul 1978 la Muzeul Maramureşean din Sighetu Marmaţiei – măşti populare. În anul 1980 participă în Parâng la primul festival de sculptură. Între anii 1981- 1982 este plecat în calitate de specialist în sculptură ornamentală, în Africa de Nord- Libia.
În anii următori, până în anul 1989, participă la taberele de sculptură din Maramureş: Cavnic, Borşa,Târgu Lăpuş, Poienile de sub Munte şi la taberele naţionale Slănic Prahova, Tomeşti (jud.Timiş), Topliţa (Harghita)și la Festivalul internaţional de sculptură de la Văliug (Caraş Severin) şi la Medgidia (Constanţa).
În perioada anilor 1991- 1998, participă la opt expoziţii în Franţa: Nancy, Bar-le-duc, Epinal, Laxou, Revigny, Lisle-en-Rigout, Golbey, Festivalul Internațional de sculptură în lemn din localitatea La Bresse (1993 și 1994), Sant Die, Festival de sculptură de la Villers- le-Lac, Concursul internaţional de sculptură în lemn, localitatea Liffol-le-Grand, Expoziţie la Saint Hilaire de Riez, Ille de Noirmoutier (Vende), expoziţie personală, localitatea Nancy, Expoziţie de sculptură în lemn, localitatea Gueriniere şi la Sant Gilles Groix de Vie, Expoziţia de la Ambasada României din Paris, participă la Festivalul internaţional de sculptură de la Hojer, Danemarca și la Festivalul internaţional de sculptură de la Touluca, Mexic, ( în unele localități fiind invitat de mai multe ori), la concursuri câștigând locul I.
Urmează noi participări la tabere și concursuri în Franța dar și la Concursul internaţional de sculptură monumentală în lemn din localitatea Rafenştein, Germania. Câştigă Marele premiu şi premiul publicului la Concursul internaţional de sculptură în lemn din localitatea Liffol-le-Grand, Franţa și premiul I la Concursul internaţional de sculptură în lemn din localitatea Bordeaux, Franţa.
În anii de după 2000 este invitat din nou la Concursul internaţional de sculptură în lemn, localitatea Liffol-le-Grand, apoi la Concursul internaţional de sculptură în lemn din localitatea Morteau, Franţa. Participă în anii următori la Expoziţia din localitatea Colombiers, Franţa și o Expoziţie de sculptură în localitatea Bar-le-Duc, Franţa. Câștigă în anul 2004, Premiul juriului la Concursul internaţional de sculptură în lemn din localitatea Bordeaux.
În anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008,2010 și 2011, deschide EXPOZIŢII PERSONALE la Galeria de artă RADIO SIGHET şi holul Primăriei municipiului Sighetu Marmaţiei iar în anul 2016 la Centrul Cultural Sighetu Marmației și la Primărie.
În perioada următoare participă din nou la concursurile internaţionale de sculptură în lemn de la Bordeaux și Morteau, este prezent cu lucrări la expozițiile de sculptură de la Verden, Franţa și de la Viena, Austria.
În prezent sculptorul Ion Bledea are peste zece lucrări monumentale în România, 12 Franţa, 4 Germania, 2 Danemarca, 1 Mexic și peste 200 de lucrări în colecţii particulare din ţară şi străinătate.
LA MULȚI ANI MAESTRE, SĂNĂTATE, INSPIRAȚIE ȘI NOI CREAȚII!
Prof.dr. Ioan Dorel Todea