La Giuleşti, în 6 Mai are loc evenimentul „Păcurăritul maramureșean – istorie și tradiții” şi sărbătoare câmpenească

1 minute de citit
- Publicitate -

Sâmbătă, 6 Mai, în Giuleşti are loc simpozionul „Păcurăritul maramureșean – istorie și tradiții” şi sărbătoarea câmpenească la „STÂNA FEREȘTENILOR”, organizate de Centrul de Cercetări Istorico – Teologice din cadrul Primăriei GIULEȘTI care funcționează sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.

Simpozionul se va desfășura, începând cu ora 10:00, în locația „CABANA LUI NUȚU” din localitatea Ferești (Valea Arinilor), nr. 137, jud. Maramureș, în Pădurea Fereștiului, la limita dintre U.A.T. Giulești și U.A.T. ONCEȘTI.

Sărbătoare câmpenească va începe la ora 13:00 la „Stâna fereştenilor” unde le vor fi prezentate participanților obiceiurile specifice stânei maramureșene: mulsul măsurii, ruptul sterpelor, îmbăiatul oilor, focul viu. Nu vor lipsi, firește, din meniul de sărbătoare bucatele tradiționale stânei. Invitat de onoare este marele și îndrăgitul actor Dorel VIȘAN!

”Prin acest eveniment dorim să valorificăm și să promovăm valorile tradiționale ale Maramureșului, cu referire la istoricul, obiceiurile și tradițiile specifice păstoritului, o ocupație care încă se mai păstrează în satele Maramureșului din stânga şi dreapta Tisei”, transmite primarul comunei Giuleşti, Laurenţiu Batin.

Se recomandă participanţilor să poarte costume tradiţionale.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut