Am citit sute de pagini despre acest obiect mic, dar plin de semnificații, lumânarea. Am văzut mii de lumânări aprinse și am trăit de nenumărate ori lângă oameni-lumină…
Am simțit, așa cum ne-a învățat Saint-Exupéry, cǎ esența lumânării e lumina, nu ceara care arde. Am învățat cǎ lumânarea poate face mai mult decât soarele, pentru cǎ ea luminează în noapte. Am descoperit cǎ adevărata esență a unui om este dată de lumina din el, după cum lumânarea este puntea dintre cele două lumi, prin care suntem împreună-părtași la devenirea întru lume…
Un obiect mic și simplu, la îndemâna oricui, este cel care leagă lumi și suflete – pentru că Dumnezeu ne învață că adevăratele lucruri din lumea aceasta nu costă bani, sunt la o întindere de mână de noi, iar adevăratele lecții sunt cele despre simplitate și frumusețea acesteia. La fel ca și credința adevărată, care este de o simplitate dezarmantă și de o frumusețe sclipitoare.
Dintre lecțiile lumânării aș puncta acum doar 7, câte una pentru fiecare zi care trebuie să ne marcheze drumul prin săptămânile vieții noastre:
- prima lecție a lumânării este capacitatea de a primi, de a se transforma într-un obiect care, în tăcere, primește lumină. Dăruind vei dobândi este un titlu celebru, iar în cazul nostru, primind vei lumina; nu poți dărui dacă nu ești deschis – și dispus – la a primi – este primul lucru pe care îl putem învăța de la acest mic obiect.
- Verticalitatea, ca poziție fundamentală până în ultima clipă. În structura ei firavă, de o gingășie și de o delicatețe absolută, inclusiv gestul ținerii ei în mână și al poziționării ei în diferite locuri (pe altar, în pangar, pe pervaz, alături de icoane, pe masă, la capul patului, în scurtul drum al spovediților către primirea Trupului și Sângelui Lui, etc) este obligatoriu însoțit de grijă, un sentiment care precede – sau completează – iubirea. Drumul focului ei este mereu în sus, spre cer, în timp ce calea luminii este mereu către tot ce e în jur, pentru că, in ciuda poziției ei verticale, luminarea se produce omnidirecțional, de jur împrejur, asemeni soarelui. Verticalitatea ei este condiția absolută a răspândirii luminii în mod necondiționat.
- Tăcerea ca element definitoriu pentru o ființare. Prin diferențiere de la registrul puternic – și strident – al gălăgiei lumii noastre, reprezentat din plin de tot ce ține de universul afișării (artiști, cântăreți, star-urile lumii moderne – sau mondene), sfinții au reprezentat întotdeauna vocea tăcerii. Pentru că viața lor a fost, prin definiție, o urmare a Lui, în tăcere. Chemarea și urmarea Lui nu va fi niciodată zgomotoasă, cu surle sau trâmbițe, ci sub semnul curgerii line, senine, divine. Este exact ceea ce face lumânarea, care arde mereu în tăcere, îndeplinindu-și scopul (luminarea) fără zgomot, fără gălăgie, fără a se face remarcată.
- Luminarea, capacitatea de a dărui lumină pe tot parcursul existenței ei. Din primul moment al primirii focului și al aprinderii ei și până la ultima clipă a existenței acesteia, lumânarea este dătătoare de lumină. Asemeni lui Christos, ea este plină de lumină atâta timp cât e prezentă în viața noastră. Cât timp El este prezent în viața noastră, chiar și fără să mai percepem acest lucru, noi mergem în și prin lumină.
- Universalitatea ei – lumânarea este prezentă în toate colțurile lumii, atât în ritualurile religioase, cât și în banalele aniversări, trecând printr-o gamă complexă de trăiri, de la pomeniri la iubiri, de la legări la dezlegări. Prin accesibilitatea și simplitatea ei, lumânarea este un exemplu ideal prin care valoarea adăugată unui obiect extrem de simplu, prin lumină, devine absolută – este și motivul pentru care universalitatea acesteia este de netăgăduit.
- Element de legătură între lumi – pentru că noi, la biserică, aprindem câte o lumânare pentru cei dragi. Paradoxul – sau complexitatea ei – face ca lumânarea să fie aprinsă atât pentru semenii din viața noastră, cât și pentru cei din viața cealaltă, veșnică. La pangar, o lumânare dusă ca jertfă minimală, este identică pentru vii sau morți – simpla ei așezare de către noi îi dă valența legăturii sufletului nostru cu cei dragi, prezenți în viața noastră, sau cu cei care, prin pomeniri sau aduceri aminte, nu vor fi uitați atâta timp cât sufletul nostru le va dărui timp și iubire.
- altruismul, prin capacitatea de a se jertfi, de a arde pentru alții. Și nu oricum, ci prin cel puțin 3 atribute: luminarea pentru alții, stingerea pe picioare și nelăsarea de urme materiale. Lumânarea nu este nimic pentru sine, ci e totul pentru cei din jur – este o lecție de creștinism pe care ne-o dă și care, ca a șaptea lecție din duminicile vieții noastre, ne cheamă la a Îi dărui Lui nu numai o zi pe săptămână, ci fiecare clipă în care percepem lumina lumii.
Dacă oamenii-lumină din viața noastră ne dau direcția și sensul descoperirii lui Christos, lumânarea este cea mai simplă formă materială a chipului lui Christos în viața noastră…
Mihai PĂTRAȘCU
