În cadrul Crosului Arenelor de la București, s-a desfășurat Campionatul Național Masters de 10 km șosea, o competiție care a reunit sportivi pasionați de alergare din întreaga țară. Clubul Sportiv Municipal Baia Mare a fost reprezentat de Iuliu Victor Grec, singurul atlet al băimărean prezent la acest eveniment.
Crosul Arenelor este o cursă de alergare unică în peisajul sportiv românesc, având traseul conceput pe unele dintre cele mai cunoscute și frumoase străzi din București. Participanții s-au bucurat de o experiență specială, alergând pe un traseu rapid, fără întoarceri, și având privilegiul de a descoperi orașul fără traficul obișnuit de zi cu zi. Startul competiției a fost dat la Stadionul Național “Arcul de Triumf”, iar linia de finiș a fost amplasată la Arena Națională, două dintre cele mai importante arene sportive ale Capitalei, oferind un cadru spectaculos pentru această întrecere.
Prin participarea sa, Iuliu Victor Grec a dus mai departe prestigiul atletismului băimărean, demonstrând pasiune și determinare într-o competiție națională de înalt nivel.
MaramuresOnline.ro