ISU Maramureș a analizat activitatea operativă, cât și cea a structurilor suport și a tras linie: anul 2024 a reprezentat pentru 366 de zile de muncă, aproape 10.000 de evenimente la care au fost solicitați și peste 11.000 de persoane asistate medical.
”A fost un an în care ne-am sprijinit reciproc, în care am avut susținerea eșalonului superior, de care am fost asigurați că vom beneficia și pe viitor, un an în care am făcut front comun pentru a răspunde eficient tuturor situațiilor de urgență și solicitărilor care intră în competența noastră. Ne-am adaptat fiecărei misiuni în parte și vom depune eforturi pentru a fi capabili și pe viitor să gestionăm rapid situațiile neprevăzute și să identificăm noile riscuri.
Noi, pompierii maramureșeni suntem o familie, iar la nivel național formăm o echipă. Unul din obiectivele noastre reprezintă dezvoltarea unei comunități reziliente, pregătită să facă față noilor provocări. Pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv este necesară implicarea tuturor și a fiecăruia dintre noi”, precizează ISU Maramureș.