Inspectoratul Școlar Județean Maramureș are o nouă conducere începând cu 1 septembrie 2026. Ioan Muntean a preluat funcția de inspector școlar general, după mai bine de șase ani în care a ocupat postul de inspector școlar general adjunct.
Schimbarea asigură continuitatea managementului instituțional, Ioan Muntean având deja o experiență îndelungată în coordonarea sistemului educațional maramureșean și o bună cunoaștere a comunităților școlare din județ. Acesta este, în același timp, și consilier județean în cadrul Consiliului Județean Maramureș.
Noul inspector școlar general a transmis că experiența acumulată îi permite să preia atribuțiile fără o perioadă de acomodare. Printre prioritățile anunțate se numără creșterea calității actului educațional, siguranța elevilor și a personalului din școli, sprijinirea cadrelor didactice și păstrarea unui dialog transparent cu profesorii, părinții și ceilalți parteneri ai sistemului de învățământ.
Mihai Pop, cel care a condus până acum Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, își va continua activitatea în instituție din funcția de inspector școlar general adjunct. În echipa de conducere rămâne și Annamaria Hitter, de asemenea inspector școlar general adjunct.
Noua formulă de conducere a ISJ Maramureș își începe astfel activitatea odată cu pregătirile pentru deschiderea anului școlar, într-o perioadă în care unitățile de învățământ trebuie să finalizeze organizarea claselor, încadrarea personalului și măsurile necesare pentru desfășurarea cursurilor în condiții de siguranță.
Dan Cristian COARDĂ














