Deputatul PNL Maramureș Ionel Bogdan, lansează un mesaj politic dur la adresa PSD și transmite că, din perspectiva liberalilor, colaborarea politică dintre cele două partide nu mai are viitor. Liderul PNL Maramureș afirmă că încrederea este elementul esențial fără de care o coaliție nu poate funcționa, iar încălcarea angajamentelor asumate duce inevitabil la ruperea relațiilor politice.
Într-o declarație publică, Ionel Bogdan susține că PSD trebuie să învețe diferența dintre un partener loial și un „vânător de zestre”, formulare prin care deputatul liberal critică modul în care social-democrații s-ar fi raportat la partenerii de guvernare și la angajamentele asumate.
„Când încalci orice angajament, fie el față de parteneri, față de stat sau față de români, încrederea dispare. Iar fără încredere, nu poate exista o coaliție funcțională”, a transmis Ionel Bogdan.
Deputatul PNL afirmă că, pentru liberali, coaliția cu PSD reprezintă un capitol închis. Acesta invocă voința exprimată de membrii și organizațiile partidului, despre care spune că este clar orientată spre o direcție politică fără PSD.
Mesajul liderului liberal vine într-un context politic tensionat, în care partidele își redefinesc poziționările, iar relațiile dintre foștii parteneri de guvernare sunt marcate de acuzații, reproșuri și semnale privind o eventuală reconfigurare a scenei politice.
Ionel Bogdan mai subliniază că decizia PNL rămâne neschimbată indiferent de hotărârile instanțelor, insistând asupra nevoii de seriozitate, predictibilitate și respectare a angajamentelor asumate în viața politică.
„România are nevoie de seriozitate, respectarea angajamentelor asumate și de parteneri politici în care poți avea încredere”, a mai transmis deputatul PNL de Maramureș.
Declarația lui Ionel Bogdan marchează o poziționare fermă a liberalilor față de PSD și confirmă linia politică anunțată în ultima perioadă de reprezentanți ai PNL, care vorbesc tot mai apăsat despre o separare clară de social-democrați și despre reconstrucția unei direcții politice proprii.
Dan Cristian COARDĂ















