Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, susține că datele privind execuția bugetară după primele patru luni ale anului arată o schimbare importantă în modul în care sunt administrate finanțele publice ale României. Liberalul afirmă că, pentru prima dată după zeci de ani, în primul trimestru al acestui an, încasările statului au fost mai mari decât cheltuielile, iar evoluția deficitului confirmă efectele măsurilor de disciplină bugetară.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, deficitul bugetar al României a coborât la 1,17% din PIB după primele patru luni din 2026, față de 2,92% din PIB în aceeași perioadă a anului trecut. În termeni nominali, deficitul a ajuns la 23,95 miliarde lei, comparativ cu aproximativ 56 miliarde lei în 2025 și 57,3 miliarde lei în 2024. Ministerul Finanțelor arată că acesta este cel mai redus nivel al deficitului bugetar la patru luni din ultimii șapte ani.
Ionel Bogdan consideră că aceste rezultate sunt dovada faptului că măsurile asumate de Guvernul Bolojan merg în direcția corectă, chiar dacă unele decizii administrative și fiscale pot avea costuri politice pe termen scurt. Deputatul PNL afirmă că responsabilitatea în actul de guvernare se vede în capacitatea de a lua decizii care produc efecte pe termen lung, în special atunci când este vorba despre banii publici și despre stabilitatea economică a țării.
„Curajul în politică se măsoară în decizii care costă pe termen scurt și contează pe termen lung. Guvernul Bolojan s-a străduit să reformeze administrația publică, a reglementat pensionarea în magistratură și a demonstrat că România poate fi guvernată cu responsabilitate față de banii publici și față de generațiile viitoare”, a transmis deputatul PNL Ionel Bogdan.
Datele prezentate de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, indică o reducere de peste 32 de miliarde de lei a deficitului față de aceeași perioadă a anului trecut. Ministrul a descris evoluția ca fiind o corecție bugetară importantă, cu impact asupra credibilității României în fața investitorilor și a agențiilor de rating.
În opinia lui Ionel Bogdan, cifrele actuale arată că România poate trece de la logica risipei bugetare la o administrare mai prudentă a resurselor publice. Deputatul liberal subliniază că menținerea acestei direcții este esențială pentru investiții, stabilitate financiară și pentru protejarea generațiilor viitoare de costurile unor dezechilibre acumulate în timp.
Dan Cristian COARDĂ















