Simpozionul, organizat la Bruxelles de Parlamentul European și Comisia Europeană, a reunit miniștri de finanțe, membri ai parlamentelor naționale și european, precum și factori de decizie politică, discuțiile fiind axate pe viitorul sistemelor fiscale în Uniunea Europeană.
Reformele și investițiile naționale sunt o componentă cheie pentru competitivitate și dezvoltare unitară, iar în acest sens, măsurile fiscale adoptate de fiecare stat al Uniunii Europene trebuie să reflecte și să asigure coeziunea internă, promovând astfel o dezvoltare unitară a tuturor statelor membre.
”În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Buget-Finanțe din cadrul Camerei Deputaților am participat la discuțiile din cadrul seminarului cu obiectivul de a contribui la dezbaterile privind viitorul sistemelor fiscale din UE, pentru a susține interesele României și pentru a identifica soluții care să sprijine competitivitatea și echitatea economică”, a declarat Ionel Bogdan, deputat PNL Maramureș.
Declarația lui Ionel Bogdan, deputat PNL, o puteți urmări aici: