Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând din 4 septembrie 2025, se restricționează circulația vehiculelor cu tonaj de peste 7,5 tone pe podurile care tranzitează râul Săsar, respectiv cel de pe strada Industriei și cel de pe bulevardul Decebal.
De la interdicția de tranzitare sunt exceptate autospecialele serviciilor de urgență aflate în misiune, respectiv transportul local de persoane, dar cu limitarea vitezei de tranzitare a podurilor la 10 km/h.
De asemenea, autorizațiile de acces auto vor conține mențiunea de interzicere a tranzitării celor două poduri, atât în autorizațiile emise fizic, cât și în cele eliberate online.