Întâlnire decisivă la Ministerul Sănătății: Spitalul de Recuperare Borșa trece în subordinea administrației publice locală

2 minute de citit
- Publicitate -

Primarul orașului Borșa a avut o întâlnire oficială cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, în urma căreia a fost obținut acordul pentru demararea procedurilor de transfer al Spitalului de Recuperare Borșa către administrația publică locală.

„Borșa primește sănătatea pe care o merită! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a spus astăzi un mare “DA” pentru demararea procedurii de transfer a Spitalului de Recuperare Borșa către Administrația Publică Locală”, a declarat primarul oraşului Borşa, Timiş Ion Sorin.

Transferul spitalului în administrarea locală va permite realizarea unor investiții majore în infrastructura medicală și în dotările necesare îmbunătățirii serviciilor oferite pacienților.

De asemenea, conform declaraţiilor primarului oraşului Borşa, Timiş Ion Sorin, Compartimentul de Primiri Urgențe a fost inclus în sistemul de finanțare directă de la bugetul Ministerului Sănătății, ceea ce înseamnă resurse suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, investigații și pentru activitatea personalului medical.

Printre investițiile anunțate se numără:

  • Finanțare pentru un Computer Tomograf modern
  • Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea și modernizarea spitalului
  • Dotare cu echipamente medicale de peste 20 de milioane de lei
  • Modernizarea prosecturii și a farmaciei spitalului
  • Înființarea spitalizării de zi

„Atunci când autoritățile sunt implicate și lucrează pentru oameni, lucrurile bune devin posibile!”, a declarat primarul Timiş Ion Sorin, precizând că proiectele pregătite pentru dezvoltarea spitalului beneficiază de sprijinul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, și al administrației județene.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut