Întâlnire cu operele lui Brâncuși la Galeria Națională de Artă din Washington

3 minute de citit
- Publicitate -
Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, s-a născut în 19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj  şi a murit în 16 martie 1957 în Paris.
Într-o sală a Galeriei Naționale de Artă din Washington, se află, la loc de cinste, sculpturile lui Constantin Brâncuși: „Măiastra”(1911),„Pasări în spațiu” (1925) și „Agnes E.Meyer”(1929).
„Măiastra” este printre primele sculpturi ale lui Brâncuși în care acesta a folosit forma abstractă unei păsări. Lucrarea este inspirată de pasărea legendară a folclorului românesc „Pasărea măiastră”, o creatură mitică cunoscută pentru penajul de aur și cântecele fermecate. De asemenea, poate că Brâncuși a fost influențat și de baletul „Pasărea de Foc ”cu muzica lui Igor Stravinski, bazat pe versiunea rusă a unei păsări mitice similare, care a avut premiera la Teatrul Național de Operă din Paris la 25 iunie 1910.
Au fost identificate și localizate opt versiuni ale Măiestrei: trei sunt din marmură și cinci din bronz. „Măiastra” realizată în 1911, este din bronz lustruit, este așezată pe un soclu de piatră. Este o lucrare foarte apreciată a sculptorului atât cu privire la tema zborului, dar și pentru trimiterea pe care o face la locurile și vremurile natale.
În anul 1924 Brâncuși realizeză prima versiune în bronz din ciclul „Păsării în spaţiu”(care a fost cedata către MoMA din New Yor în 1964). Păsări în spațiu este o temă pe care artistul avea să o reia de mai multe ori în mai multe alte opere.
Sculptura din marmură „Agnes E.Meyer” a fost inspirată de jurnalista Agnes Ernst Meyer care l-a cunoscut în anul 1910, prin intermediul soţului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului „The Washington Post”.
Agnes Meyer este cea care îi asigură lui Brancusi, în 1914, transportul la New York al lucrărilor pentru expoziţia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz şi Steichen, după cum tot ea acoperea cheltuielile procesului câştigat de sculptor în 1929, contra vămii americane care i-a taxat lucrările drept articole industriale în loc de lucrări de artă.
Tot în acest an a terminat sculptura elegantă, monumentală, din marmură neagră, intitulată „Agnes E. Meyer“: La Reine pas Dedaigneuse (regina nedisprețuitoare). Opera lui Brâncuși reușește să evoce prezența natural intensă și fascinantă a lui Meyer.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Prof. dr. Ioan Dorel TODEA

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut