Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a desfășurat, în trimestrele II și III ale anului 2026, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă în parchetele forestiere, precum și a modului de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare. Verificările au vizat inclusiv transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere, pentru activitățile încadrate la codurile CAEN 021 și 022.
Până la data de 30 septembrie 2026, inspectorii au controlat nouă societăți comerciale și au identificat 12 deficiențe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere.
„În cadrul acestei campanii au fost oprite două echipamente de muncă ce nu aveau autorizare ISCIR. Pentru deficiențele constatate au fost sancționate opt societăți comerciale, fiind aplicate patru amenzi, în cuantum total de 20.000 de lei, precum și opt avertismente scrise”, a precizat ITM Maramureș.
Printre cele mai frecvente probleme constatate s-au numărat lipsa autorizării ISCIR pentru macaraua montată pe autoplatforma de transport bușteni și faptul că unii conducători auto nu dețineau cursul de macaragiu necesar pentru manipularea acesteia.
„Au fost constatate și deficiențe privind utilizarea echipamentului individual de protecție, asigurarea mijloacelor necesare acordării primului ajutor, efectuarea controalelor medicale periodice și completarea fișelor de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă”, au transmis reprezentanții ITM Maramureș.
Inspectorii au mai constatat că, în unele cazuri, nu s-a urmărit purtarea echipamentelor individuale de protecție, precum căști, palmare și cizme, iar pentru trei lucrători nu au putut fi prezentate fișele de instruire. De asemenea, unele fișe nu erau semnate de persoanele instruite.
Au fost identificate și situații în care controlul medical periodic al salariaților era expirat, iar mijloacele necesare acordării primului ajutor nu erau asigurate în cadrul unui parchet de exploatare forestieră din zona Izvoare.
În cazul utilajelor forestiere, inspectorii au constatat că un utilaj forestier articulat (TAF) nu era asigurat împotriva utilizării abuzive, având ambele uși deschise și cheia în contact, deși activitatea în parchet era oprită.
Totodată, instrucțiunile proprii de lucru nu erau reactualizate în funcție de noile condiții și activități desfășurate în parchetele de exploatare forestieră. În ceea ce privește activitatea Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă, o societate nu transmisese către ITM Maramureș copia procesului-verbal de întrunire, ultimul raport depus fiind din 14 februarie 2020.
MaramuresOnline.ro















