Inspectorii ISU Maramureș au desfășurat activități de îndrumare și control cu ocazia sărbătorilor

1 minute de citit
- Publicitate -

Sărbătorile de Paște sunt un prilej de introspecție dar și bucurie, creștinii celebrând Învierea Domnului în rugăciune, în sânul bisericii.

În cadrul manifestărilor religioase ocazionate de această mare sărbătoare creștină, se preconizează un aflux mare de credincioși care vor trece pragul bisericilor.

Pentru ca momentele de rugăciune să fie petrecute în liniște și siguranță, premergător evenimentului, inspectorii ISU Maramureș au desfășurat activități de îndrumare și control, pe linia prevenirii situațiilor de urgență la lăcașurile de cult.
➡️ 2 zile
➡️ 6 inspectori
➡️ 9 controale
➡️ 36 avertismente

Cu acest prilej au fost realizate activități de informare preventivă și instruire a personalului clerical cu privire la modul de acționare a stingătoarelor și asupra modalității de coordonare a evacuării enoriașilor, în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, au fost reamintite normele care trebuie respectate pentru o bună desfășurare a activităților, în siguranță.

În noaptea de Înviere, pe parcursul desfășurării slujbei religioase, echipaje operative din cadrul a 3 subunități de intervenție vor fi prezente la cele mai mari obiective de cult din județ, pregătiți să intervină în cazul producerii unei situații de urgență.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
TAGGED: , ,
Share this Article
Sari la conținut