Primăria orașului Borșa intenționează realizarea unui refugiu montan pentru turiști la o altitudine de peste 1600 m. Proiectul are o valoare de aproximativ 4 milioane de euro și a fost depus spre finanțare
”Continuăm pe drumul cel bun cu un nou proiect care va îmbunătăți infrastructura turistică din Borșa. Am depus cererea de finanțare pentru Punct Salvamont, puncte de observare, filmare, fotografiere și refugiu montan construit la altitudinea de 1650 m, la stația superioară a telegondolei.
Proiectul, în valoare de aproape 4 milioane de euro, se va derula prin Programul Operational Regional, axa 7. Prin realizarea acestei investiții, sezonul de vară va fi unul dinamic în Stațiunea turistică Borșa, iar turiștii vor avea mai multe obiective de văzut!”, a declarat primarul Sorin Timiș.