Incendiul de pe Dealul Minei din Baia Sprie, localizat. Mobilizare exemplară a forțelor și a voluntarilor

1 minute de citit
- Publicitate -

Incendiul izbucnit pe Dealul Minei din Baia Sprie a fost localizat, în urma unei intervenții ample și bine coordonate a autorităților și a comunității locale.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Baia Sprie, Alin Bîrda, care a subliniat mobilizarea rapidă și eficientă a tuturor celor implicați. La intervenție au participat echipaje ale ISU Maramureș, pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia Sprie, reprezentanți ai Ocolului Silvic Baia Sprie, membri ai clubului Enduro, dar și numeroși cetățeni care au venit să ajute.

În aceste momente, forțele din teren acționează pentru stingerea completă a incendiului, urmând ca ulterior zona să fie monitorizată pentru a preveni reaprinderea focarelor.

„Mulțumiri tuturor! Suntem o comunitate unită care a reacționat foarte rapid la nevoie”, a transmis primarul Alin Bîrda.

Intervenția promptă și solidaritatea de care au dat dovadă atât autoritățile, cât și voluntarii au contribuit decisiv la limitarea extinderii incendiului și la protejarea zonei afectate.

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut