Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) publică cel puţin o dată la trei ani, pe baza studiilor de acoperire realizate, lista unităţilor administrativ-teritoriale în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din ţările vecine. La intrările în unităţile administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista publicată de ANCOM, se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenţiona utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar din ţările vecine.
Conform proiectului legislativ, adoptat de Senat în calitate de cameră sesizată, „administratorii drumurilor care se regăsesc pe raza unităţilor administrativ-teritoriale indicate în lista publicată de ANCOM au obligaţia ca, în cel mult şase luni de la publicarea listei, să instaleze la cel mult 50 metri distanţă faţă de fiecare intrare în unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat riscul de roaming involuntar, a unui indicator pe fiecare sens de mers, amplasat într-un loc cu vizibilitate pentru toţi participanţii la trafic, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, care să conţină în mod obligatoriu, textul: ‘Atenţie! Risc de roaming involuntar’ „.
Aceste indicatoare vor respecta dimensiunile, condiţiile tehnice şi descrierile prevăzute de standardele române de semnalizare rutieră în vigoare, similare cu cele ale indicatoarelor de localizare pentru intrarea sau ieşirea din localitate. Culoarea indicatorului va fi albă, iar textul indicat, scris cu majuscule, va avea culoare neagră.
Ce este roamingul involuntar?
Riscul de roaming involuntar reprezintă intrarea accidentală în roaming care se poate produce atunci când utilizatorul de servicii de telefonie şi internet mobil se află pe teritoriul statului de reşedinţă, în localităţile situate în proximitatea graniţelor, iar acesta are serviciul de roaming activat şi terminalul setat pe selectarea automată a reţelei. Astfel, dispozitivul mobil se conectează automat la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul, deși aceasta aparţine unui operator dintr-o ţară vecină.
În Maramureș vorbim de localitățile: Sighetu Marmației, Rona de Jos și de Sus, Sarasău, Vișeu, Crăciunești, Teceu Mic, Bocicoiu Mare, Tisa, Câmpulung la Tisa, Săpânța, Remeți, Piatra.