Orașul Vișeu de Sus intenționează să introducă o taxă de promovare turistică, achitată de către turiști la unitatea de cazare. Ulterior, suma este virată către bugetul local.
Propunerea este ca taxa să fie de 5 lei/turist/noaptea de cazare – EXCEPȚIE făcând persoanele sub 18 ani și cele încadrate în grad de handicap grav accentuat.
”Ca orașul nostru să prospere și mai mult, ca acest sector să se dezvolte și mai tare, este nevoie și de resurse financiare. O modalitate simplă, dar care este practicată în întreaga lume, în toate stațiunile din țară şi de pe mapamond, este taxa de promovare turistică, care, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local, este achitată de către turistul care alege să se cazeze în stațiunea respectivă către unitatea de cazare, care, la rândul ei, o virează bugetului local al UAT-ului respectiv.
Ca să fie foarte clar – taxa este aplicată exclusiv persoanelor fizice și juridice care practică activitatea de cazare – nu și altor servicii conexe din turism. Încasările provenite din achitarea acestei taxe vor fi utilizate, evident, pentru o dezvoltare și mai puternică a acelor activități care vor determina și mai tare ca turiștii să vină la noi – organizarea de spectacole și evenimente culturale, înființarea unui ansamblu folcloric pe care ni-l dorim cu toții, întreținere parcuri și zone verzi, achiziționare flori, plante, arbori, sau orice alte activități benefice, menite să înfrumusețeze, și în același timp să promoveze orașul nostru.
La o simplă căutare în online, se poate observa faptul că cea mai mare parte a stațiunilor din județ și din țară au instituit și percep această taxă de promovare.
În ședința ordinară din 31.01.2025, instituirea acestei taxe – absolut modică, de 5 lei/turist/noaptea de cazare – EXCEPȚIE făcând persoanele sub 18 ani și cele încadrate în grad de handicap grav accentuat – va fi supusă votului Consiliului Local al orașului Vișeu de Sus și, dacă va fi adoptată, va ajuta și mai mult la dezvoltarea orașului nostru. Orice alte informații propagate în mediul online – sau prin orice alte mijloace – care vor încerca să transmită altceva decât cele explicate mai sus, au rolul de a induce în eroare și de a denatura adevărul și adevăratul scop al acestui proiect de hotărâre”, a spus Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus.