Astăzi, 17 septembrie, se împlinesc şase ani de la trecerea în neființă a antrenorului emerit Lascăr Pană, nume sonor în lumea handbalului masculin din România și nu numai.
Lascăr Pană a fost un mare antrenor de handbal român și președinte de onoare al clubului pe care l-a înființat în 1974, HC Minaur Baia Mare. Alături de Ioan Kunst-Ghermănescu și Niculae Nedeff, el a condus echipa națională a României care a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1980, de la Moscova.
Lascăr Pană s-a născut la Constanța, pe 14 septembrie 1934. A jucat mai întâi fotbal ca junior și a devenit campion național cu Competrol București, în 1952. Mama sa, care nu aprecia fotbalul, i-a interzis să mai continue și i-a cerut să aleagă orice alt sport, așa că Lascăr Pană a optat pentru handbal. Primele meciuri le-a jucat în 1956, la Progresul Bacău, evoluând ca inter și uneori chiar pivot. După 4-5 ani în care a avut rezultate ca jucător la mai multe echipe din țară, el s-a întors la Bacău ca antrenor-jucător al echipei Dinamo Bacău și a pus bazele handbalului în orașul moldovean. S-a mutat apoi la Voința București, echipă cu care a promovat în Divizia A (Liga Națională).
În 1970, Lascăr Pană a ajuns în Baia Mare, unde a preluat echipa Minerul. În 1974, Pană a avut inițiativa înființării primului club exclusiv de handbal din România, HC Minaur Baia Mare. Cu Lascăr Pană la conducere, timp de 25 de ani, Minaur nu s-a clasat niciodată mai jos de locul patru în campionatul național. Minaur a câștigat cu Minaur Cupa IHF și Cupa EHF, în 1985 și 1988, și a calificat de trei ori echipa în semifinalele Cupei Cupelor, în 1979, 1980 și 1986.
Antrenorul Pană a pregătit în câteva rânduri și echipele naționale ale României: cea universitară, România B și echipa de seniori. În 1980, alături de Ioan Kunst-Ghermănescu și Niculae Nedeff, el a obținut cu selecționata de seniori medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova.
Între 1990 și 1995, Pană a condus loturile naționale masculine ale Greciei. În anii următori, Lascăr Pană a ocupat diverse funcții administrative în cadrul Federației Române de Handbal. În 2009, el a devenit președintele de onoare al clubului HC Minaur.
Lascăr Pană a încetat din viață pe 17 septembrie 2017, la 83 de ani. Odihnească-se în pace!