Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Fundația Freedom House România și în colaborare cu elevi și cadre didactice de la licee din Baia Mare și Sighetu Marmației, lansează o expoziție de benzi desenate cu povești de viață ale evreilor din județul Maramureș, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
În urmă 𝐜𝐮 𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢, în 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟓 𝐦𝐚𝐢 – 𝟕 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟒𝟒, de pe teritoriul Transilvaniei de Nord, anexată Regatului Ungariei prin Dictatul de la Viena (1940), 𝟏𝟑𝟏.𝟔𝟑𝟗 𝐞𝐯𝐫𝐞𝐢 au fost deportați la Auschwitz-Birkenau.
„Imagini din trecut. Holocaustul din Maramureș” este un proiect care ne apropie, prin intermediul benzilor desenate de experiențele trăite de evreii din Sighetu Marmației și Baia Mare în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim; o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut ALTFEL.
Luni, 3 iunie 2024, de la ora 16:00, la Centrul de Afaceri Millenium, publicul larg este invitat la un dialog despre istorii locale, iar de la ora 17:30, în Piața Cetății, va fi inaugurată expoziția de bandă desenată, ilustrată de Octav Ungureanu, după un scenariu realizat de cercetători ai Institutului „Elie Wiesel” în colaborare cu elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Arte Baia Mare, Liceul Teoretic „Leőwey Klára” Sighetu Marmației.
Vor participa la dialog:
- Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“.
- Robert Cotos, președinte Asociația Maramureș Heritage.
- Reprezentanți ai elevilor și cadre didactice de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul de Arte Baia Mare.
- Moderator: Cristina Guseth, director Fundația Freedom House România
𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫, 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭, 𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢 https://forms.gle/RAAsyxwvqrE6ePQN7
„𝐈𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭. 𝐇𝐨𝐥𝐨𝐜𝐚𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.
Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut