Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 19 mai 2025, două decrete importante: cel pentru promulgarea Legii privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și a operațiilor militare pe teritoriul statului român și cel pentru Legea privind controlul utilizării spațiului aerian național.
Cele două acte normative au fost adoptate de Parlament în luna februarie 2025, însă au fost contestate la Curtea Constituțională de partidele AUR, POT și SOS România. În luna martie, CCR a respins sesizările de neconstituționalitate, deschizând calea pentru promulgarea legilor.
Noile reglementări stabilesc cadrul legal pentru desfășurarea unor operațiuni militare pe timp de pace, precum și pentru monitorizarea și controlul eficient al spațiului aerian național, în contextul intensificării măsurilor de securitate și cooperării internaționale în domeniul apărării
Ilie Bolojan, probabil viitorul premier al României, speră ca în luna iunie întreg pachetul de legi, care aduce la zi legislaţia în domeniul apărării şi permite Armatei României să se pregătească corespunzător, să intre în vigoare.
sursa foto: facebook/ilie bolojan