Hramul bisericii din Dumbrăvița şi aniversarea a 150 de ani de la construcția acesteia

2 minute de citit
- Publicitate -
Duminică, 10 septembrie, a fost zi de mare bucurie duhovnicească în Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Dumbrăvița care şi-a sărbătorit hramul şi 150 de ani de la construcția bisericii (1873-2023).
Biserica a fost construită în vremea preotului ctitor Alexandru Păscan, împreună cu bunii credincioși din Dumbrăvița și a fost pusă sub ocrotirea Maicii Domnului.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Pr. Paroh Ciocotișan Bogdan împreună cu un sobor de preoți. La evenimentul, de mare încărcătură spirituală, au luat parte numeroși credincioși din localitate şi din împrejurimi, alături de care s-au aflat primarul comunei Dumbrăviţa, Felician Ciceu, prefectul judeţului Maramureş Rudolf Stauder şi deputatul Călin Bota.

Conform tradiţiei, la finalul slujbei, s-a înconjurat biserica de trei ori, cu icoane, prapori şi cântări închinate Naşterii Maicii Domnului.

„Biserica este mult iubită și îngrijită de credincioșii de astăzi care duc pe mai departe ctitoria pentru veșnicie a înaintașilor.

Mulțumim preoților împreună slujitori de astăzi, Pr. Ionuț Pleș (Catedrala Episcopală) care a avut calitate de protos, Pr. Prof. Adrian Dobreanu (Parohia Săcălășeni), Pr. Valeriu Latiș (Parohia Cărbunari), Pr. Bogdan Iacob (Parohia Oarța de Jos) fiu al satului!

De asemenea mulțumim autorităților centrale, județene și locale, precum și tuturor credincioșilor din Dumbrăvița, celor de aproape sau mai departe veniți la sărbătoarea noastră!”, transmite Pr. Paroh Ciocotișan Bogdan.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut