Handbal masculin: Victorie pentru echipa CS Minaur în primul amical al verii

3 minute de citit
- Publicitate -

Echipa masculină de handbal a CS Minaur a susținut vineri un prim joc amical, la Timișoara, cu AHC Potaissa Turda. Cele două vecine de clasament în sezonul trecut, care vor juca și în semifinalele Supercupei României, au practicat un joc frumos, în viteză. S-ai marcat multe goluri și în cele din urmă Minaur s-a impus cu 36-30 (18-14). Sâmbătă dimineața, de la ora 11.00, echipa noastră va susține un al doilea meci, cu echipa gazdă SCM Politehnica Timișoara.

Băimărenii au condus cu 3-0 (5), apoi Turda a marcat de patru ori, pentru ca de la 8-7 (16) să forțăm și să facem 8-12 (22). Diferența de scor se menține până la pauză, după care, în partea a doua nu sunt mari fluctuații, băimărenii conducând în permanență. Cea mai mare diferență de scor am înregistrat-o în min. 57, de nouă goluri, 26-35.

Urmează un turneu în Baia Mare, în 9-11 august.

9 august, ora 18.00: Minaur – CSU Suceava
10 august, 18.00: Suceava – Potaissa Turda
11 august, 12.00: Minaur – Turda.

În 24-25 august va avea loc Supercupa României, cu participarea echipelor Dinamo, CSM Constanța, CS Minaur și Potaissa Turda. Prima etapă de campionat este programată pe 31 august, dată la care Minaur va juca pe teren propriu cu CSM Bacău.

AHC Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare: 30-36 (14-18)

Sala sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara
Arbitri: C. Tătaru – A. Văcariu (Timișoara)
Minute de eliminare: 2-6

Potaissa: Adrian Bașturea, Mihai Popescu – Teodor Pințoiu 2, Roland Thalmaier 2, Irakli Kbilașvili, Sebastian Grindean, Cristian Ghiță 8, Mateusz Piechowski 1, Darius Rusu, Dylan Garain 6, Radu Lazăr 2, Denis Vereș, Mohammadreza Orae 3, Gabriel Dumitru 1, Daniel Pop 3, Dragoș Hanțaru 2. Antrenori: Horațiu Gal, Ionuț {tef, Gabriel Borodi

CS Minaur: Anton Terekhov (9 intervenții), Hayder Al-Khafadji (3 intervenții, a apărat 2 de 7m), Barna Buzogany (4 intervenții) – Artem Kozakevych 13, Lucas Sabou 5, Stevan Vujovic 4, Erik Pop 3, Stefan Vujic 2, Gabriel Cumpănici 2, Marcus Dahlin 2, Milan Kotrc 2, Tudor Botea 1, Ivan Burzak 1, Viorel Fotache 1, Robert Nagy, Mario Racolța, Mihai Dobra, Sergiu Makaria, Vlad Pop, Anderson Mollino da Silva. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
TAGGED: , ,
Share this Article
Sari la conținut