Luni, 3 martie, sala sporturilor “Radu Negru” din Făgăraș a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur, joc din cadrul etapei a 18-a din Liga Zimbrilor. Minaur era favorită certă înaintea începerii meciului, fiind la 38 de puncte distanță de echipă brașoveană, care n-a reușit niciun punct în acest sezon. Nu avea cum să-l obțină nici cu Baia Mare.
Jocul începe cu mai multe rătări, primul gol fiind reușit de Eros din 7m. Egalăm și preluăm conducerea pentru prima dată în mn. 6, după reușita lui Botea. De la 4-5 (9) vin trei minute în care nu se înscrie deloc, Mateoniu este eliminat pentru o aruncare în figura lui Al-Khafadji, iar Dahlin face 4-6. Roșca este eliminat și el, iar diferența se mărește: 4-8 (13). Minaur joacă foarte bine și reușește să se distanțeze: 6-10 (18), 7-15 (24) sau 8-17 (25), iar la finalul primei părți conduce 9-20.
Era clar că nu se pot întâmpla minuni în partea a doua. “Distanța” se menține undeva la 10 goluri și lumea se bucură de handbal: 15-25 (41). Kozakevych este eliminat, apoi comentează și “se fac” 4 minute dintr-un foc și Minaur e la prima inferioritate (min. 45, la scorul 17-28). Nu prea mai are ce să se întâmple, a venit dpar descalificarea lui Kozakevych pentru trei eliminări și Minaur s-a impus fără probleme, chiar dacă gazdele au redus bine din handicap. De remarcat și faptul că toți cei 13 jucători de câmp de pe raportul de joc au marcat cel puțin câte un gol pentru Minaur.
CSM Făgăraș – CS Minaur Baia Mare: 30-34 (9-20)
- Sala de sport “Radu Negru” din Făgăraș
- Abitri: Adrian Dorin Georgescu – Mihai Moldoveanu (Constanța).
- Observator: Horațiu Belu (București)
- Aruncări de la 7m: 4-4 (transformate: 4-4).
- Minute de eliminare: 14-8 (R, Mateoniu 2, Roșca 2, Vamanu, C. Minea, Eros / Kozakevych 3, Chiș – în min. 50, Kozakevych a fost descalificat)
CSM Făgăraș: Dan Andrei Lazăr (2 intervenții), Marian Ionuț Florea (5 intervenții, a marcat 2 goluri) – Alexandru Popa, Răzvan Mircea Mateoniu 4, Claudiu Minea, Ioan Octavian Moga, sGeorge-Gabriel Roșca 4, Tiberiu Constantinescu 4 (unul din 7m), Ionuț Sorin Vamanu 1, Mircea Marian Negru 2, Adrian Ovidiu Pasere 3, Alexandru Mateoniu, Istvan Atila Eros 5 (3 din 7m), Ovidiu Ardelean 4, Dragoș Motrescu, Mihai Cotinghiu 1.
Antrenori: Constantin Ștefan, Eugen Frățilă
Minaur Baia Mare: Hayder Al Khafadji (11 intervenții), Anton Terekhov, Cristian-Ștefan Sțncu (2 intervenții) – Remus Chiș 1, Tudor Botea 4, Dragoș China 1, Ștefan-Gabriel Cumpănici 5, Marcus Dahlin 3, Milan Kotrc 7 (unul din 7m), Artem Kozakevych 1, Ivan Burzak 5, Vlad-Andrei Pop 3 (2 din 7m), Erik Leonard Pop 3, Anderson Da Silva Mollino 1 (din 7m).
Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan
Etapa 18
- Steaua București – SCM Politehnica Timișoara: 36-36
- CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Focșani: 27-27
- CSM Vaslui – Potaissa Turda: 25-27
- CSM Bacău – Dinamo București: 21-32
- HC Buzău – CSU Suceava: 37-32
- CSM București – CSM Constanța: 21-29
- CSM Făgăraș – CS Minaur Baia Mare:30-34
Clasament
- Dinamo București – 52p (611-452) – 18
- Potaissa Turda – 43p (538-493) – 17
- Minaur Baia Mare – 41p (553-502) – 18
- ACS HC Buzău – 39p (546-519) – 18
- CSM Constanța – 32p (521-486) – 18
- CSU Suceava – 28p (586-579) – 18
- CSM București – 26p (480-475) – 18
- CSM Bacău – 22p (513-519) – 18
- CSM Vaslui – 20p (468-524) – 18
- Steaua București – 16p (580-629) – 19
- Poli Timișoara – 15p (484-510) – 18
- CSM Odorhei – 15p (489-533) – 18
- CSM Focșani – 14p (485-527) – 18
- CSM Făgăraș – 0p (448-564) – 18
CSM Constanța e penalizată cu 2 puncte
sursa: CS Minaur