Duminică dimineața, de la ora 11.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Târgu Jiu, joc din cadrul etapei a 23-a din Liga Florilor MOL. Biletele de intrare (în valoare de 10 lei) pot fi procurate de la casa de bilete a sălii, între orele 9.30-11.30.
Minaur dorește să își păstreze locul în clasament și să rămână până la final în aceeași zonă, pentru că șanse a urca în clasament nu mai sunt. Echipa din Târgu Jiu, nou-promovată în prima ligă, s-a descurcat bine în acest sezon, dar mai are în obiectiv să evite barajul de menținere – retrigradare. La finalul sezonului, echipele clasate pe locurile 13 pi 14 retrogradează direct, în timp ce echipele clasate pe locurile 11 și 12 vor da baraj. Băimărencele doreșc să-și ia revanșa după înfrângerea din tur (21-24), rezultatul de atunci fiind considerat o surpriză.
Lotul CS Minaur
- Portari: 1. Cristina Enache (21/0), 21. Amra Pandzic (21/0), 71. Ioana Ugran (14/0)
- Extremă stânga: 9. Ana Maria Tănasie (22/111), 10. Eva Kerekes (15/10)
- Inter stânga: 25. Magda Cazanga (22/99), 13. Talita Alves Carneiro (9/10), 99. Anca Mițicuș (21/22), Raluca Tudor (22/34), 11. Sanja Vujovic (13/35)
- Centru: 22. Luciana Popescu (22/54), 7. Aleksandra Vukajlovic (20/15), 70. Andreea Popa (22/68)
- Inter dreapta: 18. Aleksandra Zych (4/1)
- Extremă dreapta: 4. Dijana Ujkic (18/37), 30. Amalia Terciu (8/5), 55. Oana Borș (15/41); 79. Mihaela Rușneac
- Pivot: 25. Itana Cavlovic (22/28), 23. Andreea Țîrle (20/18)
- Antrenori: Andrei Popescu și Daniel Apostu
Sursa: csminaur.ro