Guvernul a aprobat proiectul privind plata pensiilor din Pilonul II. 30% din sumă, retragere imediată. Restul, eșalonat pe 8 ani

1 minute de citit
- Publicitate -

Guvernul României a aprobat joi proiectul de lege care reglementează modalitatea de plată a pensiilor din Pilonul II, măsură considerată un pas esențial în procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Conform noilor prevederi, participanții la Pilonul II vor putea retrage 30% din suma acumulată imediat la debutul perioadei de plată, iar restul banilor vor fi distribuiți în tranșe, pe parcursul a 8 ani.

Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, a subliniat importanța reglementării:
„Este un proiect de lege care practic îndeplinește un obiectiv strategic pe care România îl are la acest moment și anume acela de a adera la OECD. În urma evaluării pe care am avut-o din partea OECD, s-a constatat că sistemul de pensii private din România este un sistem sustenabil, foarte bine supravegheat și reglementat, care are o contribuție importantă la dezvoltarea economică a României.”

Noua lege urmează să fie transmisă Parlamentului pentru dezbatere și adoptare, iar autoritățile susțin că măsura va oferi mai multă flexibilitate pentru beneficiari, păstrând în același timp echilibrul și sustenabilitatea sistemului de pensii private.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut