PSD nu susține propunerea legislativă inițiată de PNL prin care se înăspresc sancțiune penale în cazul protestelor publice și nu va vota în forma actuală proiectul de lege care înăsprește pedepsele pentru participanții la proteste publice.
În forma actuală, proiectul de lege, intrat marți în dezbatere la Senat, este de natură să intimideze organizarea și participarea la demonstrații sau mitinguri de protest, ceea afectează însăși fundamentul democrației. „Poporul român este suveran, iar cetățenii trebuie să aibă libertatea de a-și exprima public nemulțumirile față de cei aleși, fără a fi intimidați sub sancțiunea pedepsei cu închisoarea. Nici eu și nici colegii mei nu vom vota proiectul de lege în forma actuală. În cadrul dezbaterilor, parlamentarii PSD vor solicita eliminarea amendamentului propus de PNL, prin care cei care participă la proteste riscă să fie sancționați direct cu închisoarea pentru că îndrăznesc să critice autoritățile publice sau decidenții politici”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor sunt garantate de Constituția României și nu pot fi îngrădite în niciun fel.
„ Libertatea de exprimare este sfântă, românii au plătit-o cu jertfă de sânge în Decembrie 1989 și nu putem călca în picioare un drept confințit de Constituție. Românii trebuie să se exprime liber, chiar dacă de multe ori modul în care fac acest lucru nemulțumește”, a concluzionat Gheorghe Șimon.
Proiectul de lege inițiat de parlamentarii PNL propune modificarea articolului 371 din Codul Penal, astfel încât tulburarea ordinii publice, inclusiv prin atingerea demnității persoanei să fie pedepsită cu închisoare între 1 an și 5 ani, sau pentru formele agravante, cu închisoare de la 2 la 7 ani. În forma actuală, aceleași fapte se pedepsesc cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.