Gheorghe Șimon, deputat PSD: „PSD cere și așteaptă de la PNL respectarea cuvântului dat!”

2 minute de citit
- Publicitate -

Ministrul PNL de Interne este așteptat ca, până vineri, să finalizeze și să prezinte, în ședința de guvern, hotărârea privind organizarea alegerilor prezidențiale, ori pe 15 septembrie, sau, decalat, pe 29 septembrie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, premierul Marcel Ciolacu va anunța deciziile politice în consecință.

PSD cere și așteaptă de la PNL respectarea cuvântului dat! Și, implicit, a calendarului electoral asumat prin consens și validat de conducerile celor două partide, cu alegerile prezidențiale la sfârșitul lunii septembrie! Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, președintele PNL, are șansa să dovedească întregii țări cât de multă onoare are, cât valorează cuvântul său și cât temei poate pune cineva pe o decizie de-a sa! Răzgândirile repetate în privința datei alegerilor prezidențiale și tentativele de a justifica schimbarea unei decizii luată prin consens încă acum câteva luni sunt dezonorante și descalificante”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

 

PSD îndeamnă PNL să aibă curajul să se comporte ca un partid responsabil, care nu aruncă în aer stabilitatea țării din cauza unor calcule electorale sau de partid.

„Chiar dacă este an electoral, iar cele două partide din Coaliție vor fi în competiție, PNL trebuie să se abțină de la acțiuni care subminează încrederea în interiorul Coaliției. Deciziile luate trebuie respectate – altfel nimic nu mai poate funcționa, iar asta înseamnă subminarea stabilității economice și politice a României.

PNL trebuie să cântărească atent efectele unor astfel de încălcări ale deciziilor stabilite, pentru că sancțiunea din partea electoratului s-ar putea să fie mult mai mare decât beneficiile pe care le calculează pe hârtie”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut