După ce PSD Maramureș prin vocea președintelui Gabriel Valer Zetea a anunțat că va purta discuții pentru crearea majorităților în județ cu toate formațiunile politice, mai puțin cu PNL, până când aceștia nu vor ieși public și vor spune că nu mai sunt incompatibili cu PSD, a venit și răspunsul Partidului Liberal, prin președintele Ionel Bogdan:
„Noi suntem un partid care se apleacă spre politicile publice, spre dezvoltarea Maramureșului și a României, nu alergăm după funcții. PSD Maramureș a obținut victoria la alegerile locale și are nevoie de o majoritate stabilă. Alegerile au trecut, iar noi avem un portofoliu generos de proiecte la nivelul Maramureșului. Dacă vor să fie sprijiniți în dezvoltarea acestora, le recomand să termine cu mesajele ieftine pe care le transmit public și să pună interesul maramureșenilor pe primul loc!”.
Pare că orgoliile sunt atât de mari încât, cel puțin la nivelul județului Maramureș, dacă nu vine o directivă de la București, cei doi adversari politici nu au nicio șansă să stea la masa dialogului, în folosul cetățenilor, evident. Dar ce mai contează cetățenii Maramureșului când politicienii împart funcții și privilegii?
Apoi, după ce MaramuresOnline.ro a devoalat faptul că unul dintre următorii vicepreședinți ai CJ Maramureș va fi Duruș Vlad Emanuel de la USR, PNL MM a încercat o discuție cu aceștia, sortită eșecului.
Prezent în direct la emisiunea ” Dialogul Zilei” de la Nord TV, Vlad Duruș a declarat că reprezentanții PNL au ” certat” USR pentru pierderea alegerilor în județ.
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș: „Am avut întâlniri săptămâna trecută cu reprezentanții USR Maramureș. Am înțeles că au discuții și cu PSD, cu care doresc să intre în majoritate. Ca o ironie a sorții, în campania electorală, m-au atacat pe mine acuzându-mă că aș fi în alianță cu PSD. Puteți trage dumneavoastră concluziile!”.
Pare că partidele de dreapta sunt mai dezbinate acum decât oricând, niciunul dintre actorii politici locali nu au tras nicio concluzie după alegerile locale din 9 iunie 2024. Toți sunt câștigători, niciun perdant. A ba da, Călin Bota. Singurul care a făcut deocamdată un pas în spate, deși…
Nici în PSD lucrurile nu sunt roz, lupta pentru putere și funcții pare mai ascuțită decât oricând. Taberele din partid încearcă să își impună oamenii în funcții cheie. De exemplu, se poartă negocieri pentru stabilirea numelor ce vor ocupa funcții de secretar de stat. După ce numele lui Dragoș Titea era dat ca sigur la Ministerul Transporturilor, vine din urmă Andreas Friedl pentru un post în Ministerul Sănătății.
Apoi, pare că lista propusă de Dăncuș Ioan Doru pentru biroul de conducere al PSD Baia Mare a iscat anumite animozități. Sunt consilieri aleși care nu au nicio funcție politică, în timp ce alții, fără niciun rezultat, au prins funcții importante.
E greu tare de gestionat victoria în alegeri pentru PSD MM, dar nici celelalte partide importante nu par deloc să fi tras concluzii din înfrângeri.
Dan Cristian Coardă