O seară de excepție, încărcată de emoție, bucurie și recunoștință profundă, a avut loc la „Gala Tezaure Umane Vii 2023”, organizată anul acesta la Baia Mare, alături de oameni care și-au dedicat viața păstrării și promovării culturii tradiționale românești.
Sub auspiciile Ministerului Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Gala Tezaure Umane Vii 2023 a fost organizată de Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Facultatea de Litere din cadrul CUNBM, UTCN, Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației, Institutul Patrimoniului Cultural, Ministerul Culturii, Republica Moldova, Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Trandiționale Liviu Borlan Maramureș.
Celor 12 păstrători și transmițători ai patrimoniului cultural imaterial (Chirteș Petruț, Ciocoiu Elena, Ciubotarița Constantin, Drînda Simion, Grosoș Emilia Zamfira, Iosifaru Marilena, Olteanu Gheorghe, Rîza Francisc Vasile, Țeavă Moise, Țîrliman Ileana, Vasile Constantin) li s-a înmânat, într-un cadru elegant, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare, titlul onorific și trofeul ,,Tezaur Uman Viu 2023″ în prezența celor dragi, dar și a reprezentanților instituțiilor de cultură din întreaga țară.
Județul Maramureș a avut onoarea de a se afla și anul acesta printre județele care s-au îmbogățit cu încă un deținător al titlului Tezaur Uman Viu, Dumitru Mecleș, morarul de la Săcel, acesta fiind al cincilea maramureșean care primește acest prestigios titlul.
„Transmitem sincere felicitări si le suntem profund recunoscători celor ,,12 apostoli” care și-au închinat întreaga viață păstrării și promovării meșteșugurile tradiționale, care și-au urmat menirea și care astăzi fac cinste întregii țări. Vă mulțumim, dragi oaspeți, că ne-ați trecut pragul! Sperăm ca zilele petrecute pe tărâmul de poveste al Maramureșului să vă rămână întipărite în minte și în suflet pentru întreaga viață. Cinste și recunoștință tuturor!
Mulțumim domnului Doru Dobrică pentru modul deosebit în care a surprins Gala Tezaure Umane Vii 2023!”, arată autorităţile judeţene.
Sursa: Muzeul Satului Baia Mare