Fotbal old boys: Sport Team Baia Mare vs Speed Boys Baia Mare 4-2 (2-2)

3 minute de citit
- Publicitate -

Meciul dintre cele două echipe s-a disputat vineri, 17 mai 2025, pe terenul din Coaș.
Echipa Speed Boys, nou înființată în rândul echipelor de fotbal old boys din Baia Mare, căreia îi dorim să dăinuie cât mai mulți ani în peisajul fotbalistic băimărean, a început repriza întâi ,,în forță”, iar în min.10, Szilard Fabian înscrie printr-un șut de la marginea suprafeței de pedeapsă, în urma unei respingerii greșite a balonului, de către fundașii de la Sport Team.

Echipa gazdă revine în joc și reușește relativ repede să egaleze în min 17, prin Daniel Lupuți(1-1), care fiind ,,pe fază” în urma respingerii balonului de către portarul Florin Mărginaș, șutează puternic din 6 m. în dreapta acestuia.

Sport Team preia conducerea prin același Daniel Luputi, care în min. 32, primește o pasă în adâncime de la Onișor Nicorec, singur cu portarul îl driblează și marchează pentru 2-1.

Spre finalul reprizei, echipa Speed Boys, reușește să egaleze, prin Bertold Balogh. În urma unei lovituri de la colț, mingea îi revine la aprox.15 m., acesta șutează spre poartă, iar dintr-o deviere a unui fundaș de la gazde, mingea ajunge în poarta apărată de Darius Mihuț.(2-2, min 42).

Repriza secundă revine în mare parte celor de la Sport Team, care cu mai multă experiență de joc, reușeșc să controleze jocul și să marcheze din nou prin Daniel Luputi(hat-trick), cu o foarfecă din centrul careului de 16 m, golul fiind aplaudat și de echipa oaspete.(3-2, min.54).
Până la final, gazdele mai înscriu o dată prin Onișor Nicorec(unul dintre cei mai buni jucatori de la gazde), în urma unui șut de la aprox. 20 m. în vinclul din stânga porții aparată de Florin Mărginaș.(4-2, min 74).

Din minutul 85 la echipa Sport Team, a intrat în joc și veteranul(antrenor) al echipei, Ioan Marchiș, care a avut și o ocazie de a majora scorul, însă mingea șutată cu latul de acesta, trece ,,milimetric” pe lângă bara din stânga portii echipei oaspete, și astfel meciul se termină 4-2.

Arbitrajul a fost asigurat de către Dorel Lazin, Bogdan Șofineți și Bogdan Neagotă.

SPORT TEAM

Darius Mihuț, Gheorghe Mateaș, Vasile Terec, Marius Cardoș, Daniel Lupșe, Florin Frenț, Ciprian Coste, Daniel Lupuți, Onișor Nicorec, Ionuț Pop, Gavrilă Alin, Cristian Bărbos și Ioan Marchiș.

Antrenor Ioan Marchiș.

SPEED BOYS

Florin Mărginaș, Szilard Fabian, Bertold Balogh, Ionuț Costin
Traian Maxim, Eugen Timar, Calin Vezentan, Atila Nagy, Bogdan Petraș, Mihai Labiș, Richard Balko, Alin Ardelean și Ovidiu Dumuța.

Antrenor Bertold Balogh.

Următorul meci pentru Sport Team, va fi în 23 mai 2025, cu F.C Prietenia

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut