Fotbal: CS Minaur Baia Mare continuă seria victoriilor. Succes la limită cu Sănătatea Cluj

2 minute de citit
- Publicitate -

Sâmbătă, 18 octombrie, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare, CS Minaur a primit vizita formației Sănătatea Servicii Publice Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii a III-a, seria a 8-a. Băimărenii s-au impus cu 1-0, grație reușitei lui Raphael Stănescu, și își consolidează astfel prima poziție în clasament.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ambele echipe jucând deschis și creând faze periculoase la cele două porți. Totuși, tabela a rămas neschimbată, portarii fiind la post, iar execuțiile ofensive lipsind, de multe ori, precizia.

În partea secundă, jocul a urmat același scenariu. Minaur a început mai bine, apoi “virușii verzi” au echilibrat disputa și și-au creat câteva ocazii, însă scorul a rămas 0-0 până în minutul 81. Atunci, băimărenii au reușit singurul gol al întâlnirii: o acțiune construită pe flancul drept a fost mutată pe partea opusă, urmată de o pătrundere spre centru și o pasă scurtă la 20 de metri pentru Raphael Stănescu, care a șutat din prima, cu stângul. Mingea a lovit bara din stânga portarului și a intrat în poartă – 1-0!

Până la final, Ciocan a avut șansa de a dubla avantajul, însă șutul său, dintr-o poziție similară cu cea de la gol, a fost respins cu dificultate de portar în corner.

Rezultatele etapei a 9-a

Academia de Fotbal Viitorul Cluj – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare: 2-2

Unirea Dej – Lotus Băile Felix: 1-2

CS Minaur Baia Mare – Sănătatea Cluj: 1-0

CSM Sighetu Marmației – Sticla Arieșul Turda: 1-0

Bihorul Beiuș – SCM Zalău: 0-2

Unirea Tășnad – Crișul Sântandrei: 1-1

MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut