Experții români în nutriție dezvăluie care este alimentul nesănătos care creează dependență la fel ca unele substanțe psihoactive sau ca fumatul. Foarte multe persoane din țara noastră îl consumă.
Chipsurile, alimentul nesănătos, consumat de mulți români, care poate da dependență precum fumatul
O serie de studii făcute de cercetători au ajuns la concluzia că dulciurile, îngheţata, chipsurile şi mezelurile, alimente pline de carbohidraţi şi grăsimi, sunt capabile de dependență precum fumatul şi drogurile.
Experții spun că ele stimulează secreţia de dopamină în creier, adică hormonul fericirii. Prin urmare, dorința de a le consuma la nesfârșit devine greu de stăpânit pentru orice persoană.
Referindu-ne strict la chipsuri, trebuie spus că un singur pachet de 200 de grame conține peste o mie de kilocalorii. Asta înseamnă mai mult de jumătate din necesarul zilnic.
Fie că vorbim de chipsurile cu sau fără cartofi, specialiștii spun că aditivii din compoziția lor declanșează în corpul nostru o creștere bruscă a dopaminei, iar mai apoi o scădere, similar unui carusel. Asta va face ca, involuntar, creierul nostru să-și dorească la nesfârșit să consume alimentul.
Bolile care pot fi declanșate de consumul excesiv de chipsuri
Consumate în exces, aceste alimente pot duce la apariția unor boli extrem de grave. ”Carbohidrații simpli, zaharurile, grăsimile și, de cele mai multe ori, şi sare. Această combinație activează centrul plăcerii creierului.
Poate declanşa boli cardiovasculare, obezitate, chiar şi boli oncologice şi diabet zaharat de tip 2”, avertizează Ioana Mesea, nutriţionist, conform publicației Observator News.
Astfel de alimente nesănătoase nu au cum să dispară de pe rafturile magazinelor. Experții spun că singura modalitate de a şti ce produse să alegem este să ne informăm. S-a discutat și despre posibilitatea ca pe ambalajele produselor ultraprocesate să apară avertismente exact ca în cazul pachetelor de țigări. De exemplu “Acest produs poate dăuna sănătății”.