Florian Sălăjeanu a depus astăzi jurământul ca prefect al Maramureșului, precizând că este un om al acțiunii, al faptelor. Acesta spune că va fi în tern și implicat în dezvoltarea de proiecte.
”Am depus astăzi jurământul ca prefect al județului Maramureș. Este o mare onoare să preiau această funcție, o demnitate care implică provocări și așteptări emergente, pe care mi le voi asuma direct proporțional cu importanța acestora. De astăzi, preiau demnitatea de prefect, însă, pe mai departe, toate acțiunile mele vor avea la bază respectul pentru oameni. Sunt un om al acțiunii, al faptelor, voi fi în teren și voi fi implicat în dezvoltarea de parteneriate și proiecte, voi bate la ușile ministerelor astfel încât să aducem bani pentru dezvoltarea județului.
Mă angajez să îndeplinesc această misiune cu integritate, transparență și respect față de lege și oameni. Sper să mă ridic la nivelul așteptărilor pe care le aveți și cred că împreună putem construi un județ mai stabil, mai puternic și mai prosper!
Este o oportunitate majoră ca președintele Consiliului Județean – dl. Gabriel Valer Zetea, managerul public al județului – dl. Sandu Hotima, primarul Municipiului Baia Mare – dl. Dancus Ioan Doru, viceprimarul Băii Mari – dl. Pirvu Ionut-Rares, primarul Sighetului și structura administrativă locală formată din colegii mei – primari de orașe și comune – să împărtășească aceiași viziune politică, iar acest context, unic până acum in istoria județului, trebuie să-l facem să producă efecte concrete asupra maramureșenilor.
Doresc să continui proiectele valoroase ale predecesorilor mei și să le valorific pe cele care ajută omenii, și Maramureșul. Istoricul acestei instituții este încărcat de realizări și lecții importante. Voi învăța din experiențele trecute și voi clădi pe baza acestora, având ca obiectiv un Maramureș reprezentativ la nivel național. Mulțumesc Guvernului României pentru încrederea acordată, mulțumesc colegilor din administrație pentru sprijin și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, cetățenilor, pentru că am ajuns astăzi aici și datorită comunității noastre. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a spus Florian Sălăjeanu.