Într-o lume în care totul pare să se desfășoare cu viteză amețitoare, între ecrane, deadline-uri și tehnologii care ne fac viața „mai ușoară”, satul Sălnița a oferit, în acest sfârșit de săptămână, o lecție de întoarcere la esență. A doua ediție a evenimentului „Clacă la coasă”, inițiată de preotul satului, a reunit întreaga comunitate în jurul unui gest simplu, dar încărcat de semnificație: cositul tradițional.
Cositul cu coasa, cândva o îndeletnicire firească în viața satului românesc, transmisă din tată-n fiu, a devenit astăzi o raritate, un fragment aproape uitat al unui mod de viață pierdut printre utilaje moderne și griji urbane. La Sălnița însă, acest meșteșug s-a transformat, pentru o zi, într-un prilej de sărbătoare și de reîntregire a comunității. Cu mic, cu mare, sătenii s-au adunat dis-de-dimineață în pajiștea de la marginea satului. Îmbrăcați în port popular, dar cu ochii luminoși și cu inima deschisă, au redescoperit împreună ritmul coasei și armonia muncii în echipă. Cei mai în vârstă au fost învățători și povestitori. Au arătat cu răbdare cum se ține coasa, cum se ascut dinții metalici pe piatra udă, cum se merge „la rând”, cu respect pentru pământ și pentru efortul colegului de alături.
Preotul satului, inițiatorul acestei acțiuni, a reușit nu doar să readucă la viață o tradiție, ci și să creeze un cadru în care comunitatea se regăsește, se reîntărește și privește spre viitor fără să-și uite rădăcinile.
Tinerii, unii dintre ei la prima experiență de acest fel, au învățat mai mult decât o tehnică agricolă, Au simțit pe pielea lor ce înseamnă solidaritatea, munca făcută cu rost și bucuria de a contribui la ceva mai mare decât tine. „Clacă la coasă” nu a fost doar o activitate practică, ci o sărbătoare autentică, o aducere aminte că satul nu este doar un loc pe hartă, ci un spațiu viu, care trăiește prin obiceiuri, prin legături umane, prin valori transmise din generație în generație.
Astfel de evenimente, fie ele mici pe scara vizibilității naționale, sunt mari în semnificație. Ele ne arată că renașterea satului românesc nu se va face prin proiecte grandioase, ci prin gesturi sincere, prin oameni care pun suflet, prin inițiative care unesc. Claca de la Sălnița e dovada că tradiția nu moare, ci doar așteaptă să fie redescoperită. Iar când e reînviată cu dragoste, devine mai mult decât trecut: devine temelia unui viitor cu rădăcini.
Să mergem mai des „la coasă”, măcar cu inima.
MaramuresOnline.ro
sursa foto; facebook/ Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș
