Final de tabără ATOP-BM 2025. Trei zile de bucurie, rugăciune și prietenie la Mănăstirea Chiuzbaia

2 minute de citit
- Publicitate -

Tabăra de vară a tinerilor din Protopopiatul Baia Mare (ATOP-BM) s-a încheiat, lăsând în urmă emoții puternice, zâmbete și amintiri care vor dăinui mult timp în sufletul participanților. Pe parcursul a trei zile, tinerii au trăit o experiență aparte, îmbinând rugăciunea cu activitățile recreative, jocurile de echipă cu momentele de reflecție, într-o atmosferă unică, oferită de cadrul natural al pitoreștii Mănăstiri Chiuzbaia.

„Această tabără a arătat că tinerii au nevoie de rugăciune, de comuniune și de repere sănătoase. În aceste zile la Chiuzbaia, am văzut cum credința poate aduce bucurie și curaj pentru drumul vieții.”, a declarat preot Bogdan Ciocotișan, președinte al Asociației Tinerilor Ortodocsi ai Protopopiatului Baia Mare.

O tabără a bucuriei și comuniunii

Programul taberei a fost gândit astfel încât să îmbine formarea spirituală cu bucuria tinereții, iar fiecare activitate a contribuit la consolidarea prieteniilor și a legăturii cu valorile creștine. Zilele au fost presărate cu voie bună, dar și cu clipe de liniște și rugăciune, care au dat taberei un caracter aparte.

Recunoștință și parteneriat

Organizatorii transmit mulțumiri pentru găzduirea deosebită părintelui stareț, protosinghelul Varlaam Coroian, precum și tuturor preoților, profesorilor și voluntarilor implicați în buna desfășurare a taberei. Un gând de recunoștință se îndreaptă și către Jandarmeria Maramureș, pentru parteneriatul și sprijinul constant acordat.

Tabăra ATOP-BM 2025 rămâne un reper de credință, prietenie și comuniune, iar energia pozitivă a acestor zile va fi, cu siguranță, un imbold pentru tinerii participanți în anul ce urmează.

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut