Femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici au prioritate la casieriile magazinelor

1 minute de citit
- Publicitate -

În 23 octombrie, a intrat în vigoare o nouă lege ce va aduce schimbări semnificative în unitățile comerciale publice.

Neacordarea de prioritatea femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii se pedepsește cu amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei

Femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici au, de acum, prioritate la casieriile magazinelor și la ghișeele instituțiilor publice și la serviciile acestora. De asemenea, magazinele și instituțiile publice au obligația să amenajeze locuri de parcare destinate special acestor persoane.

Actul normativ prevede că persoanele menționate au prioritate atât la casieriile/ ghişeele/ casele de marcat ale unităților comerciale publice sau private ori la cele ale instituțiilor publice, cât și la serviciile oferite de acestea, cu excepția situațiilor în care există deja case de marcat ori ghișee speciale speciale pentru categoriile de persoane amintite.

„Entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat/casierii/ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut