Când am intrat în sistemul de educație am avut privilegiul să cunosc oameni bine formați metodic și științific, care au fost mentorii mei, chiar dacă atunci mentoratul nu era o formă de consiliere a tinerilor debutanți.
Am lucrat cu specialiști care nu făceau rabat de la rigurozitatea informațiilor și pentru care proverbul scopul scuză mijloacele sau vorba românului e bine și așa nu existau în viața profesională.
Democrația ne-a adus și lucruri bune, dar și lucruri rele.
Cel mai mare rău pe care eu îl remarc este atunci când ești desconsiderat profesional de cele mai multe ori de superiorii ierarhici numiți politic ( fără a promova un concurs care să le ateste dreptul de a ocupa respectivul post), care nu au disponibilitate nici să vadă dacă ceea ce ai de spus este corect sau nu- oameni plictisiți, care se încurcă în declarații unde exemplul personal e tot ce contează.
Mă simt de multe ori un fel de doamna Iusco, pusă la colț prin atacuri la persoană, atunci când încerc să îmi ofer experiența în cadrul echipei( cei care ați trecut prin Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației știți că vorbesc de doamna aceea învățătoare care era extrem de atentă la corectitudinea conținuturilor, la partea metodică, la seriozitatea cu care aborda orice discuție legată de educație).
Aș fi vrut ca anul 1989 să ne fi adus disponibilitatea pentru colaborare, indiferent de culoarea politică, pentru că statul ne plătește să fim profesioniști, indiferent dacă suntem pesediști, pnliști, useriști, sau cu alte orientări. În acest sistem suntem toți un singur partid: al celor care facem educație, iar când tronează atitudinea de je m’en fous îți vine să părăsești sistemul, nu instituția, cu multă scârbă.
Nu mă simt demodată pentru că sunt exigentă în ceea ce fac. Exigența înseamnă rigoare, atât pentru tine cât și pentru cei din jur! ( nu vorbim de exigența împinsă la extrem, ci de doza necesară cât lucrurile să nu intre în derapaje).
Ca să îți permiți să fii exigent în educație trebuie să ai argumente care să te facă credibil pentru cei cu care interrelaționezi. Când nu ai argumente, devii dictatorial și asta te coboară. Oamenii slabi impun, cei puternici conving. E demonstrat prin studii faptul că lipsa exigenței, a rigurozității regulilor, a consecvenței, generează haos.
Nu am înțeles atunci dezamăgirea doamnei Iusco vis a vis de unele decizii luate la nivel instituțional. Timpul mi-a demonstrat că viziunea doamnei asupra efectelor deciziilor era de-a dreptul profetică. Temerile s-au adeverit. Scade calitatea când începi să devii permisiv. Acum culegem niște roade amare. Stați liniștiți, încă nu am vedem efectele deciziilor de acum. Timpul ne va demonstra dacă amar în educație poate avea grade de comparație.
Până atunci cu regret vă spun că sunt într-un Turn al lui Babel, unde fiecare își vorbește limba lui și ne amăgim că o înțelegem și pe a celorlați.
