S-au împlinit 40 de ani de slujire sfântă a Bisericii în ascultarea de slujitor la altarul Rohiei, timp de un deceniu (1984-1994), ca ierodiacon, ieromonah și stareț, iar apoi trei decenii ca arhiereu al lui Hristos, alături de părintele nostru cu viață sfântă, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, de când, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vestit cuvântul lui Dumnezeu, cu timp și fără timp, pe măsura darului încredințat de iubirea și milostivirea lui Dumnezeu.
Cu această ocazie, la acest moment aniversar a împlinirii a 30 de ani de Arhierie, în duminica a 5-a din Postul Paștilor, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia din „Muntele cel Sfânt”, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a prezentat volumul de predici la duminicile de peste an și la Praznicele mari împărătești, ale Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Din cuvântările rostite, alese și culese de Sectorul cultural eparhial, iar apoi diortosite și așezate în pagină și tehnoredactate de ostenitorii de la Editura „Lumea Credinței”, conduși cu inima și cu mintea, dar și multa credință și competență, de scriitorul jurnalist creștin și teologul Răzvan Bucuroiu, cel mult iubitor al valorilor noastre sfinte, a Liturghiilor așezate și a cuvântului bine rostit și rostuit, am selectat 54 de predici la Duminicile de peste an, din cele trei perioade bisericești (a Triodului, a Penticostarului și a Octoihului), precum și patru predici la cele patru mari Praznice împărătești (Învierea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt, Nașterea Domnului și Botezul Domnului).
„Am socotit că se cuvine ca acest prim volum cu predici la Duminicile de peste an, care va fi urmat de un al doilea volum cu predici la sărbătorile Maicii Domnului și ale Sfinților din întreg anul liturgic, să fie dat tiparului și să apară la împlinirea a 30 de ani de slujire arhierească (17 aprilie 1994 – 17 aprilie 2024), iar prezentarea lui să aibă loc la Mănăstirea Rohia, mănăstirea de metanie, unde a avut loc hirotonia acum 30 de ani și unde împreună: sobor de arhierei, preoți, monahi și dreptcredincioși, în atmosfera duhovnicească a Sfântului Post al Paștilor, în Duminica a 5-a (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le revarsă peste Biserica și slujitorii Săi neîncetat și fără împuținare”, a menționat în Prefață, Preasfințitul Părinte Iustin.
De asemenea, la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a fost retipărită și Teza de Doctorat a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin cu titlul: „Sfântul Ioan Botezătorul – mărturie evanghelică și mesianism iudaic”.
Amintim faptul că, în anul 2006, Preasfințitul Părinte Iustin a fost admis la Doctorat, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă – Catedra de Studii biblice, avându-l ca îndrumător științific pe Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană.
Titlul de „Doctor în Teologie” l-a obținut la data de 25 noiembrie 2011, când a susținut, în ședință publică, teza de doctorat cu titlul: „Personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul între mărturie și mesianism iudaic, în descrierea Evangheliilor și a literaturii necreștine”, lucrare ce a fost publicată în anul 2013 la Editura Mega din Cluj-Napoca.